Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Austriecii o spun pe sleau: Cea mai importanta activitate pentru OMV in Romania devine explorarea

Publicat in Ziarul Financiar, luni 30 noiembrie 2009 ·

Wolfgang Ruttenstorfer, CEO al OMV, actionarul majoritar al Petrom, spune ca focusul grupului in Romania este explorarea si productia si mai putin rafinarea, unde pierde 200 milioane de euro pe an. Rezervele de titei, atractia principala a austriecilor la privatizare, raman astfel obiectivul nr. 1 pentru grupul OMV.

Ruttenstorfer a precizat ca Romania nu devine o piata secundara ca interes, desi la conferinta de la Londra pe care OMV o sustine anual austriecii au pus mai mult accentul asupra dezvoltarii operatiunilor din Turcia. Dovada mentinerii focusului pe Romania o reprezinta si bugetul de peste un miliard de euro pe care grupul austriac il va aloca pentru Petrom si in 2010.

"As putea spune ca piata sud-est europeana este chiar mai importanta pentru noi decat cea centrala. In Romania afacerile merg bine, Petrom navigheaza pe ape calme si poate de aceea nu vorbim atat de mult despre aceasta companie. In alte zone sunt problemele", spune Ruttenstorfer, omul care a adus Petrom, cea mai mare companie romaneasca si singurul producator de petrol si gaze local, in portofoliul OMV.

In ciuda acestor "ape calme", OMV pregateste totusi anumite modificari pentru Romania, in special pentru partea de rafinare in contextul in care marjele s-au redus simtitor si cererea de produse petroliere la fel.

"La Petrom are sens sa punem banii in explorare si productie. Pentru Petrobrazi (cea mai mare rafinarie din cele doua pe care Petrom le are pe plan local - n.r.) am anuntat un proiect de 1,5 miliarde de euro in strategia noastra pentru 2010, proiect care includea si marirea capacitatii de rafinare. Avem sub revizuire acest buget si ar putea fi diminuat, banii urmand sa se duca pe partea de explorare si productie. Pentru restul diviziilor, modificarile nu vor fi semnificative. Marile schimbari vor veni pe partea de rafinare si acestea vor fi anuntate in prima

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Liderii statelor G7, acord pentru a pune la dispoziţia Kievului 50 de miliarde de dolari din utilizarea activelor ruse îngheţate

G4Media acum o ora
Liderii statelor din G7 au ajuns la un acord „asupra debursării a 50 de miliarde” de dolari pentru Ucraina prin utilizarea activelor ruse îngheţate, a anunţat miercuri seara preşedinţia franceză, precizând că această debursare va avea loc „înainte d

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 45 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 2 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°