Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul pe 2010 se afla inca in stadiu de redactare, desi expira termenul convenit cu FMI in vederea adoptarii de catre Parlament

Publicat in HotNews, miercuri 9 decembrie 2009 ·

Termenul convenit cu Fondul Monetar International (FMI) in vederea adoptarii de catre Parlament a bugetului de stat pe 2010 expira joi, 10 decembrie. Cu o zi inainte de expirarea termenului, proiectul de buget se afla inca in stadiu de redactare, nefiind aprobat nici macar de Guvern. "Urmeaza sa se ia o decizie politica privind alocarile in domenii prioritare precum infrastructura, investitiile, sanatatea si educatia", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean.

In aceste conditii, nu exista semne ca proiectul va fi adoptat prea curand. Potrivit Ioanei Muntean, proiectul de buget a fost redactat in mare parte, iar dupa decizia politica va fi asumat si trimis Parlamentului. Premierul in exercitiu Emil Boc a declarat in urma cu o zi ca bugetul de stat pe 2010 va trebui asumat de un nou Guvern ce ar putea fi instalat la sapte-zece zile dupa ce Curtea Constitutionala va valida rezultatul alegerilor prezidentiale.

Presedintele Traian Basescu a promulgat pe 2 decembrie actul normativ care completeaza Legea privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, modificare care permite Guvernului demis sa trimita Parlamentului proiectul de buget.

Potrivit angajamentelor luate in fata FMI, bugetul pe 2010 trebuia aprobat cel tarziu pana pe 10 decembrie, in conditiile in care boardul FMI avea programata in 15 decembrie sedinta in care se discuta acordarea celei de-a treia transe din imprumutul Romaniei. Insa, in situatia actuala, intalnirea programata pentru 15 decembrie va fi amanata. Emil Boc a afirmat ca oficialii FMI vor veni cand va exista stabilitate. "Ei au spus foarte clar: cand vom avea stabilitate, vin", a precizat Boc. Termenul convenit cu Fondul Monetar International (FMI) in vederea adoptarii de catre Parlament a bugetului de stat pe 2010 expira joi, 10 decembrie. Cu o zi inainte de expirarea

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 16 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Cătălin Drulă a declarat că va convoca alegeri pentru conducerea USR!

Ziua Constanta acum 44 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat în urmă cu puțin timp că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. În cărți pentru șefia partidului sunt Dominic Fritz, primarul Timșoarei și Elena Lasconi, primar la Câmpulung și Daniel-Lucian Vizi

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 21 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 28 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum o ora
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Alegerile europene: Moneda euro s-a depreciat după anunțarea rezultatelor

HotNews acum 21 minute
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg, prelu

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°