Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stegarii, post cu post

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 14 decembrie 2009 ·

MINCĂ- înlocuitor al lui Dani Coman pentru acest joc şi posibil şi pentru retur. A dominat careul, alura sa îndepărtând adversarii.

RUI DUARTE- a revenit vechiul Rui. Nouăzeci de minute la foc continuu cu zeci de sprinturi pe ruta atac- apărare. A dezvoltat multe atacuri pe partea sa fiind o permanentă sursă de pericol pentru defensiva lui Neluţu Sabău, iar în apărare a fost ager şi vigilent.

OROS- exact şi atent în marcaj. A căutat să dejoace şi în mare parte a reuşit, viteza lui Bucur sau înălţimea lui Magera prin poziţionări care i-au permis deseori să le i-a primplanul.

NUNO DIOGO- util în apărare unde s-a completat excelent cu coechipierii de compartiment şi strălucitor în atac unde a dat o lovitură de cap de trei puncte. Evident, după prestaţiile din tur, nu credem că ne hazardăm când spunem că Nuno este un mare câştig pentru echipă.

EZEQUIAŞ- piston permanent pe banda stângă unde a făcut curse complete finalizate cu centrări sau pătrunderi solitare. E drept că uneori a mai exagerat cu păstrarea balonului, dar la ce arată în teren e greu să-i permită cuiva să-i facă observaţie. Din nefericire pentru suporterii braşoveni, posibil ca Eze să fi evoluat pentru ultima oară în galben- negru, tot mai multe voci „transferându-l” la altă echipă.

ROMAN- vreo 15 km alergaţi, multe lovituri primite de la adversari pentru care a fost un permanent pericol.La polul opus, multe acţiuni risipite datorită pripelii sau a alegerii defectuoase de a juca faza.

MĂLDĂRĂŞANU- mai aproape de ce ne-a arătat de-a lungul timpului. A căutat în permanenţă mingea, a vămuit şi a distribuit majoritatea baloanelor care treceau în terenul advers. Experienţa sa a fost de folos şi după gol când echipa a trebuit să ţină mingea şi acest lucru Măldă îl face foarte bine, poate ca nimeni altul am adăuga.

GRIGORE- bun pasator, s-a completat bine cu colegul de la

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 45 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 28 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum 45 minute
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 56 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 4 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°