2009 va ramane mult timp in memorie. Si nu neaparat pentru ca a naruit parca peste noapte un drum care abia se ivea ca iesire din tranzitie, ci pentru ca a dat lovituri unor convingeri.

Dupa ce Occidentul a intervenit cu mii de miliarde de euro din bani publici pentru a sustine banci si asiguratori care altfel s-ar fi prabusit, multi isi pot pune intrebari asupra functionarii mecanismelor economiei de piata.

Dar capitalismul nu inseamna numai aceasta puternica tehnostructura - top managerii care nu mai depind de actionari ci de ei insisi, care conduc giganti a caror cadere este insuportabila pentru economie -, ci vanzatorul de hot-dog de la coltul strazii, crescatorul de vaci care se trezeste la patru dimineata, actuarul care lucreaza 12 ore pe zi pentru a scoate cea mai buna polita de asigurare.

Inseamna competitie si inovatie, inseamna cerere care merge dupa produsele ieftine si de calitate.

Fara convingerea ca este pe un drum bun, societatea nu poate merge mai departe. Oamenii pot accepta o zi, un an, un deceniu: bun, asta e situatia, este o cadere, dar au nevoie sa vada o directie, sa vada malul celalalt.

Oamenii pregatiti si dedicati vor gasi cai de iesire. Pacat de cei zece ani pierduti pentru majoritatea populatiei, anii 1990-2000, cand am mers inainte si inapoi, cand nimic nu a iesit incat totul a trebuit sa fie luat de la capat.

De efortul acelor ani de inflatie, devalorizare si putere de cumparare minima, in care vietile a milioane de romani au fost intoarse pe dos, este bine sa ne aducem acum aminte intr-un an de cumpana ca 2009.

Socul acestei crize a fost atat de mare incat a stricat aniversarea celor 20 de ani de libertate.

Dar are aceasta tara resurse sa depaseasca situatia? Daca ne uitam la exemplul Poloniei care a reusit sa ramana oarecum insularizata, protejata de valul scaderilor - unele brutale,