Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Cei doi edili ai comunei Salcia s-au lovit în trafic

Publicat in Adevarul, duminică 10 ianuarie 2010 ·

Vinovat că a depăşit neregulamentar, vicele Adel Sava a ajuns la spital cu traumatism cranian. În schimb, primarul a plecat de la locul accidentului.

O dispută mai veche între primarul şi viceprimarul din Salcia s-a încheiat, aseară, cu dosar penal pentru ambii. Edilii s-au întâlnit la volanul a două maşini, pe unicul drum principal din comună, şi au făcut accident. Accidentul s-a produs, în jurul orei 18.00. Poliţiştii au stabilit că vicele Adel Sava, aflat la volanul unui bolid Volkswagen Touareg, a depăşit pe linie continuă şi a acroşat maşina primăriei, o Nubira condusă de gospodarul-şef, Gelu Pantelimon, care circula în aceeaşi direcţie de mers şi pe care a scos-o în decor. Vicele a sunat la salvare şi a fost dus la spital, cu traumatism la cap.

Primarul a fost de negăsit aseară

„Am găsit victima care era în stare stabilă, conştientă, nu şi-a pierdut niciun moment cunoştinţa. Are un traumatism cranio-cerebral închis, ameţeală, cefalee şi greaţă. A rămas la Spitalul Judeţean Severin pentru investigaţii medicale”, ne-a declarat asistentul Loredana Sgârcea de la Serviciul de Ambulanţă Cujmir.

În schimb, primarul a dispărut de la locul accidentului. Sunt martori care cred că ar avea motive întemeiate să nu dea ochii cu poliţiştii. „Relaţia dintre ei este tensionată, dar nu cred că a fost vorba de răzbunare. Primarul e fugit, dar poliţia îl caută. Am impresia că e sub influenţa băuturilor alcoolice. Probleme sunt demult în administraţie. Vicele e un băiat gospodar şi sunt discuţii între ei. Pe primar nu-l vede lumea de vreo cinci luni în primărie. Umblă tot timpul prin cârciumi”, ne-a spus Nicoale Iliescu, un localnic.

În jurul orei 20.00, edilul-şef le-a răspuns poliţiştilor la telefon şi le-a spus că se va prezenta la poliţie la Tr. Severin. Dar nici trei ore mai târziu nu ajunsese. Isprava s-a terminat cu dos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 35 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 31 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 52 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 5 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°