Sistemul de pensii pay-as-you go este, pentru cei cu mai putin interes pentru subiect, acela in care generatiile tinere platesc pensiile celor retrasi, urmand sa beneficieze (cu putin noroc) la momentul potrivit de contributiile urmatoarelor generatii tinere.
Pare oarecum rational, in sensul ca pensia pe care o primeste o generatie depinde de mostenirea (economia) pe care o lasa urmatoarelor generatii - mai putin factorii demografici, care devin tot mai importanti. Nu stiam insa, pana de curand, ca acest tip de solidaritate intre generatii sa aiba vreo aplicatie in sistemul bancar - dar in ultimul timp incep sa privesc cu oarecare scepticism limita cunostintelor mele. Mai precis, aflu ca natural este ca potentialii debitori sa plateasca datoriile mai vechilor clienti, fraudulosi sau pur si simplu falimentari, ai bancilor. Ceea ce, pe langa interpretarile etice, are implicatii pro-ciclice. Adica amana revenirea economica dintr-un episod recesionist si amplifica exuberanta creditarii in perioada de crestere economica.
Afirmatia cu privire la solidaritatea intre debitorii bancari poate fi o exagerare, insa reflecta fidel starea de fapt. O spun in ultima vreme foarte clar o serie de bancheri importanti, dintre care ultimul exemplu este furnizat de editia din 11 ianuarie a Ziarului Financiar. "...O alta presiune pe costul creditelor vine de la provizioanele constituite pe termen lung in cazurile in care clientii intra in insolventa. (...) In loc sa tin provizionul doar trei luni, sa recuperez ce mai e de recuperat si sa merg mai departe, stau cu provizionul respectiv poate si doi-trei ani, iar costul acesta trebuie inclus in pretul creditelor noi." Chiar alta solutie sa nu existe?
Nu este prima argumentatie de acest tip, aceasta retorica aparand odata cu cresterea ponderii imprumuturilor neperformante. Daca din punct de vedere pragmatic, sau al practic
