A optat pentru regie când a constatat că nu va fi niciodată cel mai bun actor. Preferă teatrul pentru că „e viu, e în mişcare continuă”.
Profil
Născut. 27 septembrie 1958, Baia Mare
Studii. Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, specializarea regie teatru şi film
Experienţă. Regizor, director Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional din Timişoara şi Teatrul Clasic Arad
Familie. Căsătorit, doi copii
S-a născut, a crescut şi a rămas toată viaţa în teatru. „Eu sunt copil de actori. Tata, artist emerit, director de trei teatre la viaţa lui, mama, actriţă convertită la regie (n.r. Cătălina Buzoianu), aşa că teatrul a fost şi este casa mea. Suntem o întreagă familie de circari, aşa cum spun eu în glumă şi sora mea, şi soţia şi fiica lucrând în domeniu”, a spus regizorul.
Ştefan Iordănescu spune că s-a decis pe la 17 ani să aleagă regia, atunci când a constatat că nu va fi niciodată cel mai bun actor. „Era o perioadă când la IATC era dublă specializare pe regie, şi teatru şi film, dar de prin anul doi trebuia să optăm pentru specializarea principală. Eu am ales teatrul pentru că e viu”, a mai povestit artistul.
De-a lungul carierei sale a mai cochetat şi cu filmul, dar în proiecte mici. În prezent spune că România are foarte mulţi regizori talentaţi de film, şi de lung metraje şi de documentar, care vin puternic din urmă, şi „trebuie sprijiniţi să-şi facă treaba că o fac bine”.
Un regizor versatil
Aşa se caracterizează din punct de vedere profesional. „Nu am o preferinţă pentru textele clasice sau moderne, contemporane. Sunt un tip foarte versatil, fără stil propriu şi mă mulez pe text. Am montat texte din ambele categorii fără reţineri şi cu la fel de mult drag”, a mai spus Ştefan Iordănescu. Acum, lucrează la Arad la montarea unui text foarte actual, „Dansez pentru n