Te uiţi pe Discovery şi pe National Geographic şi-ţi zici - te încurajezi - că aşa ceva numai la alţii se poate întâmpla.
Criminali în serie, psihopaţi capabili de cele mai odioase asasinate. În documentarele cu pricina, de obicei, nenorociţii sunt dovediţi şi băgaţi la răcoare. Cei neprinşi nu sunt prezentaţi publicului, pentru a nu-l demoraliza.
Vine însă câte-o veste dinspre Craiova, Braşov sau Constanţa - mai ales Constanţa - şi realizezi, brusc, că şi noi facem parte din film. Avem şi noi asasinii noştri, unii chiar mai feroce decât americanii, nemţii, ruşii sau japonezii. La nenorociri, creativitatea poporului român nu e cu nimic mai prejos decât cea a altor naţiuni. Suntem acolo, în top.
Nu e vorba despre legendarele violuri din satele Vasluiului, cu părinţi incestuoşi, bunici pedofili şi fetiţe gerontofile. Nici măcar de tradiţionalul topor în cap cu care se răcoresc beţivanii uliţelor, la apogeul unor prietenii înecate în poşircă. Astea-s mizilicuri de-ale noastre, mioritice.
Iată însă că avem şi mafioţi adevăraţi, dintr-ăia cu sânge rece, capabili să aranjeze omoruri în stil sicilian. Ceea ce se întâmplă de ceva vreme în Constanţa nu mai are legătură nici cu statul român, nici cu civilizaţia secolului XXI, ci direct cu Mafia. Bănci jefuite, case de schimb atacate, oameni de afaceri împuşcaţi în cap sau aruncaţi printre stabilopozi.
Iar acum, noutăţile sezonului toamnă-iarnă: angajezi prăpădiţi ai neamului, îi îmbraci frumos, îi pui să adune bani cu sacul şi apoi îi îngropi de vii, să nu mai poată vorbi. Reţeaua Băhăian propunea şi o alternativă: aruncarea micilor mafioţi în Canalul Dunăre - Marea Neagră. Mai că-ţi vine să fredonezi, precum odinioară Mirabela Dauer şi Dan Spătaru: „Magistrala albastră, drum de ape şi vis / Drum de suflet purtând, cântec fără cuvânt / Un drum spre mare deschis". Ultimul vers poate fi adaptat astfe
