Cum să vorbeşti despre prostie în doar cîteva rînduri? Despre ce să vorbeşti mai întîi, ce să alegi după sărbătorile în care colindele îţi prilejuiesc cel mai minunat troc din istoria lumii, unul în care dai cu bucurie mere, nuci şi covrigi, iar în schimb ţi se aduce în casă – la adresa ta, în camera ta – Hristosul cel adevărat? Ce să alegi dintre prostiile prilejuite de post, de exemplu, post care ar trebui să ne fi făcut mai buni, „mai toleranţi cu piticii şi cu animalele“ (cum se exprima înţelept o mamă, vorbind despre Albă ca Zăpada)? Pentru că tot am amintit postul, e al treilea an în care uit să consemnez lista completă a alimentelor de curăţire spirituală pe care le propun supermarketurile, de la dieta cu şniţele de soia la ficatul de gîscă vegetal, de la brînza de soia la cozonacii de post şi tot aşa.

E păcat că nu va rămîne urmaşilor o documentare completă a felului în care prostia, potenţată de oferta pieţei globale, devine otrăvitoare pentru trup şi suflet. Dacă tot a fost Crăciunul, poate ar trebui să vorbesc despre brazii „ecologici“ din plastic, care, chiar dacă nu ar polua minţile copiilor noştri cu urîţenie şi falsitate, tot vor produce în curînd o mare cantitate de gunoi mai durabil decît piramidele egiptene, sau despre revistele glossy care ne învaţă în fiecare an ce podoabe de pom sînt trendy şi, mai ales, cum să renunţăm la cele cîteva piese moştenite, care au supravieţuit în mod miraculos timp de două, trei generaţii, în ciuda fragilităţii. Sau să povestesc despre „Oraşul bucuriei“ organizat ad hoc în parcul Kiseleff (cea mai veche grădină publică din Bucureşti!), în ultimele săptămîni sufocată de un nou mobilier urban, alcătuit din zeci de chioşcuri cu vînzare, corturi care exhibă carcase de porc la frigare, arse sau sleite după gust, pinguini, căprioare, pitici, urşi albi, reni, sănioare, sănii şi sănioaie, oameni de zăpadă – toate di