Aparitia "ordonantei claw-back" a fost pe buna dreptate vazuta de industria locala drept apogeul suprareglementarilor distructive din 2009. Aceasta prevede ca detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor cu prescriptie vor plati trimestrial o contributie din valoarea incasarilor rezultate din comercializarea medicamentelor mentionate anterior. Contributia se va calcula in functie de volumul vanzarilor, utilizandu-se o grila progresiva.
Premergator ordonantei, mai devreme in an s-a revenit la prescriptia obligatorie pe DCI (Denumire Comuna Internationala), care a facut sa scada ponderea medicamentelor generice (medicamentul produs dupa expirarea patentului unui produs original) cu aproape 20% in volume si a exacerbat cheltuielile comerciale. Tot in 2009 s-a schimbat de doua ori metodologia de calcul a pretului la medicamente, care a dus la scaderea pietei de generice cu aproape 10% fata de anul precedent, la re-exporturi si la after-shock-uri anti-concurentiale si a obligat producatorii sa sustina un curs de schimb impropriu. Tot anul trecut au fost prelungite termenele de plata in ambulator de la 90 de zile (oricum nerespectate) la 180-210 zile, obligand producatorii la creditarea extrema a sistemului sanitar.
Inspirat din practicile unor piete din UE, clawback-ul romanesc, in afara unei revizuiri a cadrului normativ si a unor norme de aplicare clarificatoare, va avea efecte negative asupra industriei generice locale; astfel, el nu are in vedere cinci prevederi fundamentale in tarile de inspiratie:
- clawback-ul nu se aplica asupra produselor generice, penetrarea acestora garantand direct reduceri ale costurilor cu medicamentele;
- claw-back-ul se aplica plecand de la o baza de referinta, contributia calculandu-se asupra cresterii volumului de vanzari fata de un nivel agreat in prealabil (increment), constituindu-se intr-o n
