Cristian Tudor Popescu, Cuvinte rare (poeziar), Editura Polirom, 2009.
Colecţia „Ego. Publicistică“ este interesantă chiar şi numai citindu-i sumarul, în măsura în care spune destule despre publicistica de la noi. Nu mai puţin de opt autori şi-au strîns în volum articolele publicate în Dilema veche, lucru care denotă nivelul prea puţin perisabil al textelor apărute aici. Apoi, scriitorii (Ruxandra Cesereanu, Andrei Codrescu, Radu Pavel Gheo, Ileana Mălăncioiu, Tudor Octavian, Dorin Tudoran) sînt mult mai prezenţi decît jurnaliştii sau oamenii de radio/televiziune. Iar cînd zic jurnalişti mă refer la nume precum Marius Tucă şi Robert Turcescu, fireşte, nu la cineva gen Ruyszard Kapus´cin´sky, Oriana Falacci, Bill Bryson sau Jeremy Clarkson. De altfel, nu trebuie confundată publicistica cu jurnalismul: majoritatea volumelor apărute în această colecţie adună rubrici, adică texte de opinii/editoriale, mici eseuri, cronichete, pastile, uneori şi interviuri, dar niciodată corespondenţe sau reportaje de investigaţie ori de călătorie (din lipsă sau din dezinteresul editorilor?). Singurele volume cu adevărat speciale, care sînt şi jurnalism, sînt cele semnate de Eugen Istodor; concluzia fiind că avem nenumăraţi publicişti, dar jurnalişti, în sensul tare al termenului, mai deloc.
Printre cei cu mai multe titluri – trei – în această colecţie se numără şi Cristian Tudor Popescu, jurnalistul care îşi împarte, an de an, simpatia populară împreună cu Mircea Badea. Dacă literatura acestuia (modestă) o cunosc ceva mai bine, în schimb îmi e destul de greu să vorbesc despre „jurnalistul“ CTP căruia nu ştiu exact ce calităţi jurnalistice să-i atribui. Se pricepe la tenis, dar nu neapărat şi la filme (sau, mai bine zis, nu atît de mult pe cît crede), iar din activitatea de editorialist nu ţin minte decît un articol intitulat „Moarte şi muie“, un altul, de acum cîţi
