O probă de strategie marca TVRDacă eşti un om ocupat şi vrei să vezi o emisiune pe care ai pierdut-o, cît erai la serviciu, sau dacă te afli departe de România şi nu prinzi posturile româneşti, sau dacă, pur şi simplu, faci parte din categoria de tineri din ce în ce mai largă care preferă să vadă la calculator emisiunile TV, Televiziunea Română îţi oferă posibilitatea să urmăreşti înregistrări ale emisiunilor sale pe site-ul propriu. Are o secţiune, „Înregistrările săptămînii“, alimentată cu producţii de la mai toate posturile sale.
Să vedem deci ce poţi găsi pe site-ul TVR. Treci peste faptul că este unul dintre cele mai proaste site-uri de televiziune care există, că nu are nici streaming, că totul e alandala, că găseşti cu greu lucruri legate de producţiile sau de proiectele propriu-zise ale TVR şi mergi la butonul „Emisiuni de la A-Z şi înregistrări“. Te gîndeşti că ai ocazia să vezi, în sfîrşit, lucruri de calitate, aşa cum ar trebui să-ţi ofere televiziunea publică. Eventual, emisiuni educative, numai bune pentru tînăra generaţie, pasionată excesiv de calculator.
Iată, de exemplu, emisiunile înregistrate în ziua de duminică, 10 ianuarie 2010: Atenţie, se cîntă!, Universul credinţei, Agenda politică, Telejurnal, Alo, România!, Antidot la uitare, Dănutz S.R.L. Prima parte, Telejurnal, Dănutz S.R.L. Partea a doua, Telejurnal, Români de top.Vă întrebaţi, poate, de ce o fi atît de importantă o emisiune ca Dănutz S.R.L., ce valoare de document are, încît cei de la Televiziunea Română să vrea să o aibă înregistrată pentru posteritate. Oare or fi existînd oameni care vor să o revadă? E o emisiune prizată de internauţii tineri? Spune ceva semnificativ despre România, celor plecaţi de mult de-acasă? Nu cred că aceştia din urmă duc dorul unor astfel de producţii de divertisment ieftin, pe care le pot găsi din belşug pe RAI 1 sau pe alte posturi din ţările l