Acum şase ani, sute de mii de ucraineni dormeau afară în frigul pătrunzător pentru a apăra integritatea democraţiei. În prezent un grup mult mai mic de alegători a venit să voteze în scrutinul prezidenţial ucrainean.

Dezamăgirea populară faţă de liderii Revoluţiei Portocalii din 2004, care au mobilizat milioane de oameni să protesteze în speranţa unor reforme democratice, este endemică printre ucraineni. Dar asta nu înseamnă că alegerile sunt irelevante sau că triumful lui Ianukovici în primul tur va răsturna potenţialul democratic al ţării. Mai degrabă semnalează o inflexiune importantă pe drumul desfundat al Ucrainei către democraţie.

În ciuda unor regrese, tinerii ucraineni implicaţi politic au lucrat din greu în ultimii cinci ani pentru a forma o societate civilă vibrantă. Este în interesul Occidentului să susţină o asemenea mişcare.

Peisajul politic este mult mai complicat astăzi decât în 2004, atunci când Iuşcenko şi Timoşenko se bucurau de o susţinere covârşitoare din partea regiunilor naţionaliste din vestul ţării iar bazinul electoral al lui Ianukovici era localizat în Est. Recentele alegeri prezidenţiale nu au mai fost influenţate de diviziunile Est-Vest, sau vorbitori de rusă versus vorbitori de ucraineană, pro-UE/pro-Rusia care au definit politica ucraineană în trecut.

Oricine preia însă preşedinţia va avea o sarcină descurajantă. Ţara a fost lovită puternic de criza financiară globală. Pe plan intern, preşedintele va trebui să urmărească reforme radicale pentru a cuceri un electorat nemulţumit. În politica externă, noul preşedinte va trebui să balanseze cu tact interesele UE/SUA cu cele ale Rusiei.

Deocamdată, explozia de noi organizaţii la firul ierbii, grupuri de monitorizare a presei şi iniţiative online, promit măcar câteva elemente de societate democratică. Indiferent de cine câştigă în turul doi al alegerilor, SUA şi UE