A fost un fotbalist talentat, iar acum este un antrenor de excepție și un lider de sindicat tenace. La toate acestea se mai adaugă un suflet mare.
Dintotdeauna și-a dorit să devină fotbalist. Și așa s-a întâmplat, în ciuda faptului că tatăl nu a fost de acord și s-a împotrivit tot timpul. Foarte talentat, Gheorghe Talianu nu avea cum să treacă neobservat. La numai 13 ani, a fost remarcat în cadrul unui turneu între școli și astfel a ajuns la echipa de juniori a municipiului Drobeta Turnu Severin. Un an mai târziu, era legitimat la echipa de fotbal Letea Bacău. Aici a rămas trei ani, după care s-a hotărât să se întoarcă în Severin. În Modova îi lipsea mirosul Dunării, dar mai ales părinții. Era anul 1971, atunci când se montau primele utilajele la Celrom (fostul combinat de celuloză și hârtie) din Severin. Era primul loc de muncă în Severin al lui Gheoghe Talianu, dar și ultimul. Nu a părăsit fabrica decât doi ani, atunci când a trebuit să satisfacă stagiul militar obligatoriu la acea vreme. În 1974 a avut loc o fuziune între echipa de fotbal a combinatului de mobilă și cea a fabricii de celuloză. Echipa care a rezultat s-a numit Unirea, unde timp de șase ani, severineanul a jucat ca mijlocaș. „Din ordinul primului secretar am fost transferat la echipa de fotbal a orașului, la FC Drobeta. Aici am jucat alături de Morohoi, Căprioru, Iordache, Costea, Dumitrășcuță, Pițurcă, Olteanu, Boța, Iovan. Am stat aici doi ani, după care m-am reîntors la echipa mea de suflet, Unirea, unde am jucat până la vârsta de 40 de ani. Mi-am continuat activitatea ca antrenor la mai multe echipe de fotbal, Energetica, FAMC și Constructorul. Când am văzut că din cauza condițiilor precare fotbaliștii mei nu mai aveau protecție, nici măcar masa nu mai era sigurată, am renunțat să mai fiu antrenor”, ne-a spus Gheorghe Talianu.
A jucat alături de Pițurcă
În perioada când er
