A participat la peste 80 de concursuri şi a obţinut zeci de premii şi medalii penru meritele sale. A fost primarul copiilor, iar pe viitor, i-ar plăcea să meargă în străinătate pentru a-şi continua studiile.
Georgiana este o adolescentă simpatică, implicată în foarte multe proiecte şi care în urmă cu ceva vreme a terminat un mandat de primar, în cadrul Consiliului Local al copiilor. „A fost, poate, una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea, de până acum. Am intrat în cadrul Consiliului Local al copiilor în urmă cu patru ani şi pot spune că de atunci, viaţa mea s-a schimbat radical", povesteşte Georgiana Dincă. Tânăra a fost primul primar al copiilor care a ţinut un discurs cu ocazia festivităţilor dedicate Zilei Europei în anul 2008. „Am fost primul primar-copil care am urcat pe scenă alături de personalităţile locale ale judeţului şi am ţinut un discurs. Am avut emoţii foarte mari, dar cu ajutorul celor din jurul meu am reuşit să mă descurc foarte bine", a completat Georgiana Dincă.
Olimpică la limba şi literatura română
Eleva a participat de-a lungul timpului la foarte multe concursuri de limba şi literatura română, fiind şi olimpică la această materie. „Am participat la peste 80 de competiţii şcolare de limba şi literatura română. Sunt medaliată cu aur la concursul Vâlcea Artistică ", mai spune fosta primăriţă a copiilor. Georgiana povesteşte că a participat şi la foarte multe proiecte de mediu făcute în colaborare cu colegii săi de la Palatul Copiilor din Râmnciu Vâlcea. „Am fost la concursuri prin toată ţara. De exemplu, la Iaşi, am participat cu un proiect de mediu unde am obţinut locul I şi medalie de aur. De asemenea, am fost la Poiana Pinului în Cluj, la concursul „Crează-ţi mediul", unde am fost premiaţi şi la Paltinul, concurs internaţional unde am reuţit să obţinem doi ani de zile la rând premii importante", adaugă