Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce nu ştie gospodina

Publicat in Jurnalul, marți 2 martie 2010 ·

Pe lângă preocuparea să iasă gustoase mâncărurile, gospodina trebuie să ştie că există şi unele exigenţe menite să-i ferească pe meseni de unele neplăceri ale tubului digestiv. Sunt sfaturi mai puţin ştiute de lume, dar care trebuie să devină un fel de îndreptar ce trebuie respectat în bucătărie. Iată câteva dintre aceste poveţe venite de la medicina tubului digestiv.

Carnea crudă trebuie tăiată şi prelucrată în bucătărie, pe mese care în prealabil au fost curăţate cu apă şi săpun. Nu e bine să fie folosite cuţite şi pentru tăiatul cărnii ca apoi aceleaşi cuţite să fie utilizate şi pentru a tranşa carnea de pasăre sau pentru peşte. Dacă va fi utilizat acelaşi cuţit, când trece de la carne la pasăre sau peşte, el trebuie să fie de fiecare dată spălat conştiincios cu apă şi săpun.

Legumele trebuie preparate cu puţin înainte de gătirea cărnii. Carnea, după ce a fost sortată, trebuie ţinută în frigider, în pungi de plastic închise, evitând să curgă zeama peste celelalte alimente. La stocarea cărnii în frigider, trebuie să fie respectată o temperatură de +4° C, iar în congelator trebuie să fie -18° C.

Tot în timpul stocării, carnea crudă nu trebuie să fie lăsată în contact cu preparatele culinare deja gătite. Carnea trebuie să aibă ştampila veterinarului, pentru a evita eventuala infectare cu trichineloză. Carnea congelată trebuie să fie pusă în mijlocul lăzii frigorifice. Pachetul cu carne cumpărat trebuie verificat, pentru că ambalajul nu trebuie să fie desfăcut. Dacă în pachetul cu carne se observă cristale de gheaţă, acest pachet nu trebuie recongelat.

La cumpărare, trebuie să fie observat ambalajul cărnii pentru a nu avea pete pe plastic, semn că a fost decongelată carnea. Iar ca o regulă generală, o mâncare deja gătită nu e bine să fie ţinută prea multe zile, fiindcă ea se degradează şi nu face bine nici încălzirea rep

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 20 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Cătălin Drulă a declarat că va convoca alegeri pentru conducerea USR!

Ziua Constanta acum 47 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat în urmă cu puțin timp că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. În cărți pentru șefia partidului sunt Dominic Fritz, primarul Timșoarei și Elena Lasconi, primar la Câmpulung și Daniel-Lucian Vizi

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 24 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum o ora
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Alegerile europene: Moneda euro s-a depreciat după anunțarea rezultatelor

HotNews acum 24 minute
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg, prelu

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°