Echipa formată din trei elevi de la Colegiul Emanuil Gojdu a câştigat competiţia de dezbateri pe Transilvania. Liceenii orădeni au participat, în weekend, la concursul de dezbateri de la Cluj-Napoca, unde au surclasat echipe mai experimentate.
Trei elevi de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu au câştigat prima competiţie regională de dezbateri din acest an, organizată în weekend la Cluj, de Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) Transilvania. Ei au învins alte unsprezece echipe, dintre care cea mai bună era pregătită de campionul regional la dezbateri, de anul trecut.
Cum se pregătesc
La concurs au participat liceeni din Cluj, Oradea, Turda şi Sfântu-Gheorghe, care s-au întrecut în arta persuasiunii, dezbătând probleme actuale ale educaţiei şi societăţii româneşti. Echipa orădeană formată din Emil Costruţ (17 ani), Vlad Muscă (18 ani) şi Andreea Neagoe (17 ani) a câştigat dezbaterea finală a turneului de începători. Cei trei au fost la fel de convingători şi atunci când au susţinut, prin argumente de necombătut, valabilitatea moţiunii date, şi atunci când au contrazis-o.
Tema de dezbatere a fost „Este justificat ca voluntariatul în folosul comunităţii să condiţioneze absolvirea studiilor liceale”. O altă echipă de la Gojdu, formată din Alexandru Paşcovici, Daiana Popa şi Adrian Mălăieş-Popescu, va participa săptămâna viitoare la competiţia naţională de la Sfântu-Gheorghe. La concursurile regionale şi naţionale, dezbaterile se joacă în săli pline, cu public.
Oratorii trebuie să se documenteze temeinic pe tema anunţată, astfel încât, în funcţie de poziţionarea pe care vor trebui să o adopte, să poată demonstra validitatea sau invaliditatea moţiunii. „Limbajul academic şi atitudinea fair-play sunt obligatorii”, spune Sînziana Jurău, reprezentanta ARDOR Transilvania.
Club de