Să bat în lemn, n-am avut nevoie de doctor de multă vreme şi sper să n-am nevoie nici în viitor. Însă, obligat de legislaţie, de vreo 10 ani sunt înscris la un medic de familie.
O doctoriţă la care, la fel ca la bancă, m-am dus cu buletinul, şi plătesc indirect, din salariu, rate la nepăsare. Întrevederea a durat atunci câteva minute, fără consultaţie, fără prea multe întrebări. Important era numărul meu de identitate. Apoi, nimic. Niciun telefon, nici măcar un consult cincinal. Sunt doar un număr de buletin care adună lunar puncte pentru salariu. Nu mai contează nici dacă mai sunt în viaţă, atâta vreme cât medicul meu de familie doarme liniştit. CNP-ul meu lucrează pentru el!
Sigur, nimeni nu mă împiedică să mă retrag oricând şi să înseninez somnul altui medic cu datele din buletinul meu. La urma urmei, „vânătoarea de capete" înscrise pe liste este o practică rafinată deja în România. Şi asta nu din vina medicilor, ci din vina sistemului care pune preţ pe capul de pacient, nu pe calitatea actului medical. Cum să-şi asigure salariul lunar şi investiţiile făcute într-un amărât de cabinet, dacă nu adună suficienţi pacienţi? Şi cum plata se face în 90% din cazuri la numărul de pacienţi, goana după nume şi numere bate orice curs de medicină. S-a ajuns până într-acolo încât un medic de familie poate aduna mii de pacienţi pe listă, mai ales dacă îşi mai angajează şi un ajutor în cabinet.
În asemenea condiţii, îşi mai poate închipui cineva că un doctor poate să-şi îngrijească pacienţii cu atenţia necesară unui adevărat medic de familie? În proiectul de contract cadru pe 2010 se preconizează ca medicii de familie să primească mai puţini bani de la Casa Naţională de Asigurari de Sănătate pentru persoanele înscrise pe listă, dar mai mulţi bani pentru serviciile acordate bolnavilor care vin la cabinet. Ar putea fi primul pas al transformării „doctorilor de bul
