Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ar putea Oscarurile să nemulţumească pe toată lumea

Publicat in Adevarul, duminică 7 martie 2010 ·

Cel mai bun film: Inglourious Bastards, cea mai bună actriţă: Carey Mulligan şi cel mai bun film de animaţie: Fantastic Mr. Fox. Improbabil? Absolut deloc. Publicaţia americană "Philadelphia Inquirer" asupra unui sistem de punctaj care ar putea aduce multe surprize în acestă seară.

În acest an, lista nominalizaţilor s-a mărit la zece, astfel că este puţin probabil ca un film să întrunească aprobarea majorităţii.

În condiţiile în care juriul a fost rugat să realizeze un top al preferinţelor, este foarte posibil ca alegerea secundară a majorităţii să fie, de fapt, câştigătorul marelui premiu. S-a scris mult despre Oscarurile din acest an ca despre confruntarea titanilor, o competiţie între filmul care a schimbat cinematografia, "Avatar", şi o peliculă "aproape perfectă", "The Hurt Locker". Fantezia lui Quentin Tarantino este, însă, cea de-a doua alegere pentru mulţi dintre cei care fac parte din juriu, aşa că "ticăloşii" săi ar putea fi marea surpriză a celei de-a 82 ediţie a Oscarurilor.

"Scenariul este unul relativ simplu. Breasla actorilor este cea care deţine majoritatea în juriu, iar actorii i-au acordat deja premiul lui Tarantin la SAG (Screen Actors Guild , n.r)", a declarat unul dintre membrii juriului, care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

"Povestea din Inglorious Bastards este una mai apropiată membrilor vechi ai Academiei, iar munca lui Tarantino nu a mai fost răsplătită de ceva vreme. În plus, nimeni nu-şi doreşte repetarea momentului "king of the world" din discursul ţinut de James Cameron la ridicarea Oscarului pentru Titanic, în 1999", a adăugat acesta.

La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte şansele pe care le are tânăra actriţă britanică Carey Mulligan. Ca să le întreacă pe favorite, Sandra Bullock şi Merryl Streep, Mulligan are nevoie să obţină doar 20.1% din voturile juriului.

Până diseară, însă, se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum 38 minute
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum o ora
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 21 minute
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 2 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 10 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum o ora
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum 2 ore
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum o ora
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Prețurile mari pe litoralul românesc. Cât costă un pahar de BERE rece și un sezlong pe plajă în acest sezon estival

Gandul acum 45 minute
Zilele caniculare din ultima vreme își fac pe mulți dintre români să „dea o fugă” la Mare pentru câteva clipe de relaxare pe litoralul Mării Negre, unde temperturile sunt ceva mai mici față de restul țării. Totuși, dacă alegeți să vă petreceți vacan

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°