Sunt specialişti în Nietzsche, dar vin cu un proiect despre «reconciliere în discursul public românesc».
A trebuit să citesc de curând peste trei sute de dosare cu proiecte de cercetare ale unor candidaţi la bursele New Europe College. E o operaţiune care se repetă de peste cincisprezece ani şi care, de la o vreme, include şi studioşi din străinătate: din Australia până în Kenya, din Statele Unite până în Germania. Dintr-odată însă, anul acesta am fost confruntat cu o experienţă radical nouă. N-aş zice că nu există antecedente, dar acum „noutatea" este masivă, agresivă şi, din punctul meu de vedere, îngrijorătoare.
În anii trecuţi, oferta tematică a proiectelor era cât se poate de cuprinzătoare. Era vorba de arheologie, teologie, filologie, ştiinţe politice, lingvistică, ştiinţe juridice, psihologie, istorie, antropologie, estetică, etc. Nu lipseau nici proiectele de tip conjunctural, „trendy", alese anume pentru a răspunde presupuselor obsesii ale unui juriu politically correct.
Prevalau, totuşi, cercetările genuine, mai abile sau mai stângace, dar situate, de regulă, într-un spaţiu de cultură autentic, de bună tradiţie europeană. Ceea ce s-a întâmplat de data aceasta are aerul unei violente schimbări de orientare: cca. optzeci la sută din subiecte se învârt în jurul câtorva cuvinte-cheie, folosesc cam acelaşi limbaj, valorifică lecturi asemănătoare, „strategii metodologice" asemănătoare şi o croială ideologică de circumstanţă.
Nu mai am dinainte o comunitate de intelectuali cu însemnele provocatoare ale unei bogate diversificări formative, nu mai am de ales dintr-o colecţie de individualităţi cu opţiuni, curiozităţi şi moduri de gândire distincte. Ceea ce întâlnesc e, mai curând, o vietate multicefală, o aliniere de portrete care nu mai aspiră decât la conformitate cu un criteriu exterior. Formulări harnice, aproape indiscernabile, ale acelu
