Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăvoranu şi Ciocan, pupături în stradă - Revista presei mondene

Publicat in Adevarul, vineri 12 martie 2010 ·

Presa mondenă de astăzi scrie despre întâlnirea dintre Oana Zăvoranu şi Christian Ciocan, viaţa Annei Nicole Smith sau inventarul vedetelor care au fugit din România. Printre alte subiecte, Piersic Jr. a pus ochii pe colega Cosminei Păsărin, iar Mischa Barton vrea să-şi vândă casa.

Zăvoranu şi Ciocan, pupături în stradă. Prezentă, joi, la sediul Poliţiei Capitalei, pentru a verifica stadiul dosarului penal în care îşi acuză mama de fals şi uz de fals, Oana Zăvoranu s-a întâlnit cu comisarul-şef Christian Ciocan. La plecare, cei doi au dat să se pupe pe obraz, dar buzele lor s-au intersectat accidental. Ce a ieşit, puteţi vedea în imaginea surprinsă de fotoreporterii Click!

Viaţa Annei Nicole Smith, pe scena Operei din Londra. Viaţa fostului model Playboy, care a murit în 2007 în urma unei supradoze la vârsta de 39 de ani, se transformă într-o piesă de operă şi va fi jucată pe scena Royal Opera House din Londra. Opera se va numi "Anna Nicole" şi este scrisă de compozitorul Mark-Anthony Turnage, care a creat controversata piesă "Jerry Springer: The Opera", notează Click.

Moisescu, despre vedete izgonite. Duminică, de la ora 13.05, Andi Moisescu va face, la PRO TV, inventarul vedetelor care au fugit din România, “hăituite” de ziariştii “ticăloşi”. Mihaela Rădulescu, Monica Columbeanu sau Maria Marinescu sunt doar câteva dintre cazurile care vor fi dezbătute, în stilu-i caracteristic, de realizator şi de invitaţii săi, aminteşte Libertatea.

Piersic Jr. a pus ochii pe colega Cosminei Păsărin. Actorul a fost prezent, în urmă cu câteva zile, la avanpremiera Galei Gopo. Pe toată perioada evenimentului, Florinel Piersic s-a întreţinut cu Dalia Puşcă, colega Cosminei Păsărin în emisiunea "Întalnire DP 2" (TVR 2). În momentul în care camerele erau pe ei, aceştia zâmbeau frumos, comportându-se ca doi vechi prieteni, scrie Cancan.

Mischa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum o ora
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 54 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Atenţionare Salvamont: Căderi mari de pietre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii / Traseul, închis joi pentru acţiuni de curăţare

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Cluj anunţă mari căderi de piatre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii, urmând ca traseul să fie închis joi pentru acţiuni de curăţare. ”Urmare a căderilor mari de pietre de pe versanţi în defileul Cheile Turzii, Seviciul Publ

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 3 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°