Presa economică scrie despre cele mai mari salarii din bănci, despre rambursarea fără control fiscal prealabil şi despre întârzierile trenurilor. Printre alte subiecte, o instanţă a decis despăgubirea unui proprietar în bani, nu în acţiuni la Fondul Proprietatea, iar recalcularea pensiilor speciale ar putea aduce un val de procese.
Topul celor mai mari salarii din băncile româneşti
În pofida recesiunii şi ajustării fondurilor de salarii, 10 bănci au plătit în decembrie peste 1.300 de euro pe angajat, potrivit ZF. Angajaţii sucursalelor de bănci străine sunt printre cei mai bine plătiţi bancheri din România, cu salarii medii nete mult peste media sistemului bancar care s-a ridicat la 3.760 de lei (895 de euro) pe salariat în decembrie 2009. Anglo-Romanian Bank, sucursala subsidiarei de la Londra a grupului BCR, conduce detaşat, cu circa 2.785 de euro pe angajat, fiind profilată pe afaceri corporate.
Firmele scapă de inspecţiile fiscale la rambursarea TVA
ANAF a aprobat o nouă procedură pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare. Aceasta se aplică începând cu deconturile aferente lunii februarie 2010. Astfel, companiile mici care solicită deconturi de TVA pentru sume mai mici sau egale cu 10.000 de lei vor beneficia de rambursare fără control fiscal prealabil. De asemenea, au anumite facilităţi la rambursare persoanele care desfăşoară activităţi de export sau livrări intracomunitare de bunuri scutite de TVA, precum şi companiile mari şi mijlocii care nu prezintă risc fiscal mare, scrie Curierul Naţional.
Trenurile de călători ale CFR sunt programate să întârzie doi ani şi patru luni în acest an
Traficul de călători din reţeaua feroviară administrată de CFR SA este, în acest an, de 64,3 milioane de tren-kilometru (parcursul total al tuturor trenurilor de călători), potrivit indicat