Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AUDIO Nika Gilauri, premierul Georgiei: „Am eliminat corupţia prin reguli simple“

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2010 · ·

Premierul Gilauri explică reţeta anticorupţie: reducerea sectorului bugetar şi reglementări clare

Ovidiu Nahoi: Domnule prim-ministru, cum resimte Georgia criza financiară?

Nika Gilauri: Putem spune că a trecut. Cea mai dificilă perioadă a fost anul 2009. Am terminat cu o scădere a PIB cu 3,9, dar dacă ne comparăm cu ţările celelalte din regiune, nu stăm chiar rău. Armenia, minus 15, Ucraina minus 12, Turcia minus 7, Rusia minus 8,5. Doar Azerbaidjan a crescut, datorită rezervelor de petrol. În trimestrul patru din 2009 noi am fost pe zero, iar pentru primul trimestru din 2010 ne aşteptăm la reluarea creşterii.

Citiţi şi:

Moldovenii trec Prutul cu acte româneşti false

Un reportaj fals provoacă panică în Georgia

Ion M. Ioniţă: Aţi luat măsuri speciale pentru ieşirea din criză?

N.G.: În primul rând, ne-au ajutat toate reformele din trecut. Principalul nostru obiectiv a fost să luptăm împotriva corupţiei. Noi nu avem petrol, nu avem gaze. Singura nişă posibilă era să aducem investitori străini. Acum avem doar şase taxe, foarte uşor de calculat, astfel încât să nu fie interpretate într-un fel sau în altul de către funcţionari.

Asta elimină corupţia. În trecut, erau valabile o mulţime de licenţe. Ce e o licenţă? Un ghişeu unde vine un investitor să ia o ştampilă. Şi deodată, acel funcţionar devine extrem de important, iar asta generează corupţie. Le-am desfiinţat, pentru că ne-am dat seama că nu era posibil ca atâţia oameni să fie oneşti. Am păstrat licenţele doar în domenii precum jocuri de noroc sau care ţin de sănătatea populaţiei. Pare ciudat, dar funcţionează. Conform Transparency International, suntem una dintre cele mai transparente ţări, nu numai din regiune, ci din întreaga Europă.

O.N: Care e nivelul taxelor în Georgia?

N.G.: Impozitul pe venit este de 20 la sută. TVA şi impozitul pe profit, de 18

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum o ora
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 52 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Atenţionare Salvamont: Căderi mari de pietre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii / Traseul, închis joi pentru acţiuni de curăţare

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Cluj anunţă mari căderi de piatre de pe versanţi în Defileul Cheile Turzii, urmând ca traseul să fie închis joi pentru acţiuni de curăţare. ”Urmare a căderilor mari de pietre de pe versanţi în defileul Cheile Turzii, Seviciul Publ

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 3 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°