Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liniştea locuitorilor din zona pasajului Vulturul Negru este tulburată de un club ilegal

Publicat in Adevarul, duminică 21 martie 2010 ·

Un local care funcţionează fără autorizaţie deranjează orădenii din pasajul Vulturul Negru. Reprezentanţii Primăriei Oradea spun că administratorii clubului au fost sancţionaţi în mai multe rânduri, iar barul riscă să fie închis.

Pasajul Vulturul Negru este polul vieţii de noapte din Oradea, de luni până duminică. Cele mai cunoscute şi mai frecventate baruri din Oradea sunt adăpostite de monumentul istoric situat în centrul oraşului. Cluburile şi barurile nu aduc însă doar distracţie.

Pentru cei care locuiesc în zonă, ele mai înseamnă şi gălăgie, mizerie şi uneori scandaluri. Pentru a nu pune lacăt distracţiei din centru şi pentru a-i putea linişti şi pe proprietarii care au apartamente în zonă, municipalitatea a încercat să impună un set de reguli pentru a uşura viaţa celor locuiesc în Palatul Vulturul Negru şi pentru a-i lăsa pe proprietarii de baruri să-şi vadă liniştiţi de afaceri.

Apeluri la poliţie

Gheorghe Manicia spune însă că în cazul clubului The Light lucrurile au scăpat de sub control. „Este inuman ce se întâmplă. Deja m-am săturat de câte ori a fost nevoie să chem poliţia comunitară. I-am chemat de atâtea ori deja că am ajuns să mă împrietenesc cu ei”, spune revoltat orădeanul care locuieşte deasupra spaţiului în care funcţionează clubul. „Au mai funcţionat baruri în spaţiul respectiv, înainte, însă cu ei n-au fost probleme. Mai sunt şi acum şi alte cluburi în pasaj, însă nu ne fac probleme”, mărturiseşte Gheorghe Manicia.

Fără autorizaţie

Acesta spune că este cu atât mai supărat cu cât a aflat că clubul funcţionează fără autorizaţie. „Clubul s-a deschis în iunie 2006, dar a început să mă deranjeze din septembrie 2006. Iniţial funcţiona sub o firmă numită Alis, care a intrat însă în faliment. Acum clubul este administrat de o altă firmă, Etnic”, povesteşte orădeanul. „SC Etnic SRL nu are autorizaţie de fun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 8 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Școlile din România ar putea introduce sala de detenție pentru elevii care deranjează orele

Botosani News acum o ora
Profesorii vor putea da lecturi suplimentare sau fișe de lucru cu exerciții. Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiec

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 8 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 10 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°