● Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş. Iar prin oraş, sloganul „Spre Europa, spre un viitor decent“, în trei variante de fotografie: un norişor în formă de inimă, doi copii într-un lan de grîu şi o locomotivă. Acesta ultimul, cu locomotiva, e mai ciudat: e o locomotivă din aceea veche, cu aburi şi pare a ieşi chiar din nişte aburi, venind spre privitor. O fi vreo metaforă intenţionată?
● Oricum, se văd cu totul altfel acum aceste afişe. La Chişinău coaliţia de guvernare se numeşte chiar Alianţa pentru Integrare Europeană. Oamenii m-au întrebat dacă mi se pare schimbat oraşul. Adevărul este că nu, la nivelul străzii nu se vede, poate doar atmosfera socială, dar pe asta nu o pot simţi în doar cîteva zile. Sînt aici pentru a face cercetare pentru un viitor raport despre Moldova şi Uniunea Europeană, pe care îl vom scrie împreună cu partenerii noştri de la Asociaţia pentru Politică Externă (www.ape.md) şi-l vom lansa la Parlamentul European.
● Cei de la APE m-au invitat să ţin un discurs în faţa participanţilor la un program de educare a tinerelor elite. În esenţă, foarte tineri politicieni, ziarişti, oameni din universităţi. Am vrut să le alung fatalismul, acel fatalism geostrategic (UE nu ne vrea, sîntem prea mici, Rusia – prea mare). Am plecat de la teoriile constructiviste despre extinderea UE – realitatea politică urmează realitatea mentală, europenii au vorbit atît despre unitatea Europei, dincolo de Cortina de fier, încît harta mentală s-a schimbat, iar extinderea spre Est a devenit inevitabilă. Moldova este dezavantajată acum de harta mentală a celor de la Bruxelles, dar asta se poate schimba, nu este un dat. Dacă
