Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Gănescu scrie poezie patriotică

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 ·

Elev în clasa a şasea, băiatul îi învaţă pe ceilalţi că ar trebui să-şi preţuiască ţara şi să-i trateze pe toţi oamenii cu egalitate.

George Gănescu este un copil cuminte şi un elev premiant. Scrie de patru ani poezie şi proză şi e mândru de creaţiile lui, prin care arată oamenilor lumea lui interioară. “Sunt un om simplu, care vrea să lucreze frumos cu ideile şi cuvintele, pentru toată lumea, în aşa fel încât să înţeleagă cât de frumos e să-ţi vină o idee, s-o aşterni pe hârtie şi s-o reciteşti cu mândrie, să ştii că tu ai scris-o”, se descrie băiatul de 12 ani. Spre deosebire de mulţi copii de vârsta lui, se declară încântat de lumea cărţilor. “Îmi place să citesc pentru că mă pun în pielea personajelor şi îmi imaginez ce aş fi făcut eu dacă aş fi fost în locul lor”, mărturiseşte George. Poetul lui preferat este Mihai Eminescu, „pentru că avea un fel aparte de a-şi expune gândurile”, explică băiatul, iar dintre scriitori cel pe care îl apreciază cel mai mult este Mihail Sadoveanu. „Mi-au plăcut multe din scrierile sale sale, din care m-am mai şi inspirat”, recunoaşte George.

Militează pentru egalitatea de şanse

De doi ani, a luat scrisul mai în serios şi a început să participe şi la concursuri literare. Creaţiile lui au fost premiate de fiecare dată. „Am fost la mai multe concursuri de creaţie literară, atât cu poezii, cât şi cu proză. Am obţinut mai multe premii şi menţiuni. Dintre toate, pentru mine cel mai important este locul II, la Concursul Naţional «Mihai Eminescu» din anul acesta, unde am participat cu o poezie despre natură”, îşi aminteşte George Gănescu.

Prin ceea ce scrie, vrea să arate lumii cât de frumoasă e România. Dar şi-ar dori să poată să şi schimbe câte ceva. Deşi nu este decât clasa a şasea, îl deranjează faptul că oamenii nu sunt trataţi egal şi că nu sunt apreciaţi pentru ceea ce sunt. „Aş vrea ca toată lumea să aibă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 39 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum 2 ore
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°