Călătoria lui Gruber, lungmetrajul regizat de Radu Gabrea, care relatează vizita la Iaşi a celebrului jurnalist Curzio Malaparte la cîteva zile după începerea războiului împotriva Rusiei sovietice din iunie 1941, a obţinut la Premiile Gopo din 29 martie patru nominalizări: pentru Cel mai bun actor în rol principal (Florin Piersic Jr.), pentru Cea mai bună imagine (Dinu Tănase), pentru Cea mai bună scenografie (Florin Gabrea) şi pentru Cele mai bune costume (Svetlana Mihăilescu).
De ce a fost ocolit pînă acum subiectul filmului Călătoria lui Gruber?
Din păcate, anii de deformare şi exerciţiul minciunii practicat în cei aproape 50 de ani de comunism, care au dus la permanenta ignorare a adevărului, n-au făcut posibilă pînă foarte curînd operaţia care, chiar şi din punct de vedere creştinesc, este imperios necesară. Spovedania, ca proces şi recunoaştere a propriei culpabilităţi, nu a fost niciodată, cu puţine excepţii, un exerciţiu practicat în istoriografie şi nici reflectat în mentalul nostru. Toată lectura istoriei româneşti oficiale, dar mai ales cea adînc răspîndită în conştiinţa oamenilor, nu conţine nici un rînd despre o posibilă proprie culpabilitate. Am fost, aşa cum funcţionează astăzi mitologia istorică românească, permanente victime. Niciodată altceva. Afară de frumoase şi circumstanţiale declaraţii, n-a existat nici un Willy Brandt îngenunchiat, nici un Ioan Paul al II-lea rugîndu-se la Zidul Plîngerii. Au existat însă eroi necunoscuţi, drepţi între popoare, români creştini, care au salvat mii de evrei români şi despre care nu s-a vorbit niciodată. Care au arbori ai recunoştinţei, plantaţi la Muzeul Victimelor Holocaustului de la Yad Vashem din Ierusalim. Despre aceştia va vorbi viitorul meu film documentar.
Cum s-au documentat scenariştii Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu?
S-au documentat mai multe luni, îndeosebi în arhivele
