Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oţelul a depus memoriu împotriva lui Sorin Cârţu

Publicat in Adevarul, miercuri 31 martie 2010 ·

Gruparea gălăţeană contestă dreptul antrenorului principal de la Pandurii Târgu Jiu de a sta pe banca tehnică la meciul cu Oţelul

Directorul general de la Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că memoriul a fost depus astăzi la Liga Profesionistă de Fotbal, motivat de neaplicarea unei suspendări de şaşe etape pe care antrenorul Sorin Cârţu a primit-o după meciul din turul campionatului cu Unirea Urziceni.

„Cârţu a demisionat, iar antrenor principal până la revenirea lui Cârţu a fost Liviu Ciubotariu. Nu şi-a ispăşit cele şase etape de suspendare şi de aceea contestăm dreptul acestuia de a sta pe banca celor de la Pandurii la partida cu noi. Clubul din Târgu Jiu susţine că, după demisie, contractul lui Cârţu a rămas în derulare, nu a fost reziliat şi că astfel au trecut acele şase etape. Noi cerem să se respecte regulamentul, tehnicianul a primit acea suspendare ca antrenor principal, tot ca antrenor principal trebuie să o suporte, nu pe altă funcţie în club", a declarat Marius Stan.

Conducătorul grupării gălăţene a precizat că, în cazul în care memoriul nu va fi judecat până la ora meciului direct, programat vineri de la ora 14.00, va face contestaţie la momentul respectiv. „Sper să se judece până vineri, altfel se poate ajunge ca Pandurii să piardă meciul cu 0-3, dacă Sorin Cârţu stă pe bancă. L-am sunat pe Sorin marţi seară, i-am explicat că nu am nimic personal cu el, sper să fi înţeles", a adăugat Marius Stan.

Tehnicianul grupării din Târgu-Jiu a primit şase etape de suspendare pentru gesturile făcute la adresa arbitrului Augustus Constantin, la finalul partidei cu Unirea Urziceni, de pe teren propriu, din etapa a 11-a a Ligii I. La finalul acelui meci, Cârţu i-a arătat centralului mâinile încrucişare, aluzie la faptul că tatăl acestuia, Gheorghe Constantin, era în arest de şapte luni, fiind implicat în dosarul "Penescu-Mită pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 8 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 11 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 10 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 9 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 11 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 11 ore
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Coreea de Nord susține că nu va mai lansa baloane cu gunoaie spre Coreea de Sud

HotNews acum 9 ore
Coreea de Nord s-a angajat duminică „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile, relatează AFP și Agerpres. Continutul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°