Este construit cumva sufletul omului după anotimpuri? Există suflete plămădite cu soarele în ele, cu zefirul călduţ, cu lumină multă, cu sentimente calde precum anotimpul trezirii la viaţă a tot ce e în jur?

După cum există şi suflete proiectate mai în culoarea cenuşie, mai înnorate, mai zgribulite de temperatura scăzută, mai închise în ele şi mai puţin dispuse să pornească spre alte suflete cu inima în palmă? Mai mult ca sigur că da! Unii oameni sunt luminoşi, calzi, cu sentimentele pe tavă, atât de îndrăgiţi de cei din jur chiar de la prima apariţie.

După cum există morocănoşii, antipaticii, cei cu temperatura ţurţurelui, închişi în ei precum într-o cazemată în care se intră numai cu cifru secret. Iată exemplul omului atât de iubit de cei din jur, actorul fără vârstă şi colecţionar al dragostei românilor, Florin Piersic. Eu îi spun Domnul Primăvară şi el se bucură, considerând că este alintul care îi face cel mai bine RMN-ul.

Ies din Florin Piersic mereu nişte energii revigorante, nişte unde luminoase, ies din el râuri de semne plus, e în stare să ţină cu poveştile lui conectaţi la veselie şi la gânduri frumoase zece mii de oameni care îl roagă să nu plece. Dar iată câteva isprăvi înflorite de imaginaţia reconfortantă a lui Florin. Filma în Maramureş "Pintea", el întruchipând haiducul-legendă al ţinutului Maramureşean.

Făcea naveta la Baia Mare pentru filmări jucându-şi şi rolurile la Teatrul Naţional din Bucureşti. Se urca în avionul ce transporta poşta şi scrisorile la prima oră, o joarsă de avion cu aripi scârţâitoare, nu departe de aripile unei ciori. I-a rugat pe mai-marii oraşului să nu-l ia cu maşina de la aeroport şi să-i aducă mereu calul din film. Şi, în primele ore ale dimineţii, Florin "circula" pe străzile din Baia Mare călare pe armăsar, cu hainele maramureşene pe el şi se oprea la stop trăgând hăţurile