Dacă urmăreşti, candid, toate micile revoluţii ştiinţifice de pe mapamond şi eşti mai slab de înger, n-ai cum să nu intri la idei şi să nu ajungi la fandacsie.
O stafie bântuie universul! Ea se numeşte „un grup de cercetători". Nu e zi să nu afli că undeva, în lume, o mână de oameni tocmai descoperă lucruri aiuritoare, de natură să-ţi schimbe viaţa. În Marea Britanie, în marile universităţi americane, în Canada, în Japonia, în Australia, mă rog, mai peste tot se fac teste pe oameni şi animale, se activează tehnologii noi, se emit (şi se confirmă) ipoteze cutremurătoare.
Dacă urmăreşti, candid, toate micile revoluţii ştiinţifice de pe mapamond şi eşti mai slab de înger, n-ai cum să nu intri la idei şi să nu ajungi la fandacsie. Căci noutăţile nu se străduiesc să cadă de acord între ele şi nici să confirme tezele tradiţionale ale înţelepciunii omeneşti. Din contră! Sunt imprevizibile, stupefiante, drăgălaş scandaloase, anume făcute să te lase cu gura căscată. Gama domeniilor de interes care fac subiectul feluritelor „grupuri de cercetători" este infinită.
Unele plonjează în istorie şi stabilesc cum arăta, de fapt, Iisus Hristos. Sau cum a murit Hitler (altfel decât credem). Altele avansează vertiginos în biologie: un grup de cercetători italieni este gata să descopere secretul longevităţii pe baza studierii unui grup de şoareci foarte bătrâni. Câţiva americani au descoperit un „ferment al fricii", care poate fi decuplat. Câţiva experţi din echipa NASA au reuşit să provoace levitaţia câtorva broaşte. Cercetătorii britanici au reuşit, pe de altă parte, să demonstreze că peştii Piranha nu sunt atât de agresivi pe cât o lasă să se înţeleagă unele filme rău-voitoare şi zvonul public. Alte grupuri ne informează că urşii polari au un fel de ochelari de soare naturali, care îi protejează de albul zăpezii.
Spectaculoase sunt descoperirile savanţilor cu pr
