Dacă trăieşti în România, ai în jur de 30 de ani şi nu eşti căsătorit(ă), deşi cîştigi bine spre foarte bine, pentru campaniile de marketing sau de publicitate eşti virtual inexistentă. Pînă de curînd, reclamele de la televizor erau aproape în exclusivitate dedicate „persoanelor de 25-45 de ani, mediu urban, cu sau fără copii, căsătorite“. Mai nou, se pare că unii oameni din companii şi-au revizuit puţin „publicul-ţintă“, făcînd loc unei noi categorii de interes: „persoane căsătorite sau care măcar locuiesc împreună“. Nu ar fi prima dată cînd oamenii din birourile de marketing ale companiilor sau din agenţiile de publicitate ignoră anumite categorii de public – cîte reclame dedicate ascultătorilor de manele aţi văzut (în afară de cele făcute de cîntăreţii de gen înşişi)? De data aceasta însă, am rămas chiar în urma legislativului; descoperim acum o categorie ce – ca o recunoaştere publică a amplorii fenomenului – a fost oficial introdusă în recensămîntul din 2002 sub denumirea de „concubinaj“. La vremea respectivă, doar 3,8% dintre români îşi declarau acest statut. Un procent mic faţă de cîte cupluri de români se presupune că preferă acest tip de relaţie în realitate (pînă la de 10 ori mai mult printre cei între 25 şi 35 de ani), dar justificabil pentru un statut nou, abia legitimat şi scos „din gura lumii“ şi din asumarea căruia e încă greu să vezi vreun avantaj. În plus, nici nu ne prea place cuvîntul „concubinaj“, cu aura sa desprinsă din jurnalele de ştiri senzaţionaliste – ştiu oameni care, decît să declare că trăiesc „în concubinaj“, mai degrabă ar da urgent o fugă la Oficiul Stării Civile, deşi mai speră să nu fie găsiţi acasă la următorul recensămînt. Pînă una-alta „măcar locuiesc împreună“.

Ce se ascunde însă în spatele acestui „măcar“? Un „nu sînt căsătoriţi încă“, doar o amînare a căsătoriei, o etapă intermediară, sau chiar nu mai vor românii să