Acum câţiva ani, am făcut un interviu cu actorul Marcel Iureş. Era la Praga şi filma pentru "Hart's War", impreună cu Bruce Willis. Evident, Bruce era motivul pentru care Iureş devenise interesant pentru presă (e drept, era şi Colin Farrell in filmul acela, dar nu ştiam noi prea multe despre el pe atunci).

Iureş era primul dintre actorii români care spărsese gheaţa, ajungând să joace in filme de prima mână, cu actori de pe lista A a Hollywood-ului (incepuse cu "Interviu cu un vampir", continuase cu "Misiune Imposibilă" (cu Tom Cruise) şi "Peacemaker" (cu George Clooney şi Nicole Kidman).

Iureş nu e un tip abordabil. E mai degrabă distant. Ii purtam (şi ii port) un respect enorm pentru cariera in teatru şi il consider unul dintre actorii noştri cu greutate. Nu-l vedeam că ar fi genul care să răspundă unor intrebări frivole, nici nu găseam o cale suficient de diplomatică pentru a-l intreba despre Bruce Willis. Fiindcă trebuia să fac asta. Era obligatoriu şi, pe undeva, de inţeles: americanul era starul, trăgea filmul după el. Românul nu era o vedetă (nici nu cred că-şi dorea asta), nu era faimos in toată lumea şi nu câştiga milioane de dolari (deşi nu cred că l-ar fi deranjat). Dacă pentru Bruce Willis era un film oarecare, pentru Iureş era momentul de glorie. Pe care eu ii ceream să-l impartă, preţ de câteva intrebări, cu Bruce Willis.

Am avut aceeaşi dilemă când am intâlnit-o pe Maia Morgenstern, e drept, la ceva timp după ce jucase in "Patimile" lui Mel Gibson. Timp care permisese tuturor jurnaliştilor intersaţi de Mel Gibson să-i pună Maiei toate intrebările ce puteau fi puse pe această temă. A vorbit Maia in perioada aceea despre domnul Mel Gibson cât nu s-a vorbit de el in România de când e actor. A vorbit cu veneraţie, respect, recunoştinţă. O ascultam şi o admiram că se poate da pe sine la o parte, că imparte cu domnul Mel cu atâta generozit