Pînă pe 30 aprilie, la Centrul de Introspecţie Vizuală de pe str. Biserica Enei nr. 16 din Bucureşti, Dan Perjovschi are o „expoziţie-concept”, un prim capitol dintr-un proiect mai vast, cu titlul „1990-2010”, unde mai mulţi artişti vor comenta scena artistică actuală şi direcţiile în care a evoluat. Expoziţia de la CIV – spaţiu de artă generat şi curatoriat de către un grup de artişti şi teoreticieni: Alina Şerban, Anca Benera, Cătălin Rulea şi Arnold Estefan – este o scenă sui generis a artei contemporane.
Să începem printr-un scurt traseu în expoziţia Dan Perjovschi S.A...
Am vrut ceva care să ţină de realitate, un document real, care să nu fie interpretarea mea. Există două piese principale în expoziţie: catalogul din 1988, de la Bienala Tineretului de la Baia Mare (ultimul overview în timpul comunismului) şi catalogul artei momentului, 100 TO WATCH. Între ele sînt cam 20 de ani. Acesta e demonstraţia: intri în spaţiu şi ori începi cu cel din ´88 şi termini cu cel din 2009, ori intri prin ele şi, între ele două, se află o gaură neagră.
Ce diferenţe estetice sînt între cele două cataloage?
Cel din `88 arată conceptual, poverist, cu problemele de atunci, dar cred că decizia celor care l-au organizat a fost să scape cumva de cenzură, s-o evite. Nu au pus imagini de lucrări, doar nişte CV-uri care acum par idioate. Ce mai înseamnă azi expoziţii interjudeţene, de exemplu? Sînt cuvinte care şi-au pierdut semnificaţia. Şi, într-un fel, ceea ce atunci ai făcut ca să poţi evita cenzura, azi se întoarce împotriva ta ca un bumerang. Se poate trage o concluzie de tipul: pe vremea aia, cum-necum, într-un mod cooperatist, exista un număr mare de artişti, uite, un teanc gros de trei degete de fişe! Dar altceva nu mai poţi folosi din catalogul acesta.
Revenind la zilele noastre, una dintre caracteristicile lui 100 TO WATCH este că e u
