Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce cred în realitate liderii PSD despre iniţiativa 1 Mai fără mici şi bere

Publicat in Romania Libera, joi 22 aprilie 2010 · ·

„PSD luptă pentru drep­tul românilor la muncă, împotriva şomajului şi împotriva Guvernului, care transferă costurile crizei pe umerii oamenilor simpli", a fost mesajul partidului, care s-a hotărât în acest an să renunţe la celebrele petreceri cu mici şi bere. Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social-Democrat a stabilit că fiecare filială din ţară va trebui să organizeze „un miting în piaţa centrală din oraş, însoţit sau nu de un marş de protest în faţa prefecturilor, unde se va aborda o atitudine serioasă, gravă, dinamică, marcată de importanţa evenimentului şi de importanţa socială gravă a situaţiei", potrivit Mediafax.

Totuşi, nu toată conducerea PSD este dispusă să abandoneze obiceiurile dobândite în ultimii ani. Un reporter al României Libere a pretins că reprezintă or­ga­nizaţia PSD din Babadag, care s-a pregătit deja pentru o petrecere cu mici şi bere de 1 Mai. Falsul pesedist a aflat târziu de hotărârea colegilor săi de la centru şi, confuz fiind, i-a sunat pe liderii partidului, pentru a-i întreba dacă trebuie să anuleze sindrofia în favoarea unui miting de protest.

Reacţiile PSD-iştilor de frunte au fost diferite. Deputatul Bogdan Niculescu-Duvăz a re­comandat ca petrecerea să fie dată doar după mitingul de protest, într-un cadru mai restrâns. „Era o idee ca pe 1 Mai să facem un fel de marş, în care să afişăm şi nişte sloganuri protestatare, dar după aia se termină tot cu mici şi bere. În faţa parcului sau în faţa primăriei, unde vă du­ceţi voi, vă strângeţi, daţi o tură prin cen­tru, ca să vă vadă lumea, afi­şaţi două-trei bannere sau ceva în care spuneţi: «Ne-aţi luat pensiile», «Ne luaţi salariile» şi tot aşa, după care mergeţi la bere."

Preşedintele organizaţiei de tineret, Nicolae Bănicioiu, ne-a oferit un compromis între regulile impuse de partid şi dorinţa poporului. „Nu puteţi să le faceţi pe amândouă? Faceţi-le pe amândouă, s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Gaza, ziua 245. Patru ostatici israelieni au fost salvaţi de armată

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514447" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Forțele israeliene au salvat sâmbătă patru ostatici în viață din centrul Fâșiei Gaza, a declarat armata, potrivit The Guardian. Cei patru ostatici, trei

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 3 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum 53 minute
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum o ora
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum o ora
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 30 minute
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 3 ore
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Care este starea premierului Danemarcei, după ce fost atacată în piața din Copenhaga. Ce probleme de sănătate acuză

Ziare.com acum 2 ore
Cabinetul premierului Danemarcei, Mette Frederiksen, a informat sâmbătă că aceasta a suferit o entorsă cervicală uşoară în urma atacului căruia i-a căzut victimă vineri seara, când un bărbat a lovit-o în piaţa Kultorvet din Copenhaga, transmite Reut

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 2 ore
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Vremea

București
acum

32°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°