● Sete / Bakjwi (Coreea de Sud, 2009), de Park Chan-wook.
O maşină oprită într-o pustietate, în apropierea mării, chiar înainte de răsărit. Pasageri – un el şi o ea, amîndoi vampiri. Vor muri dacă nu-şi găsesc un adăpost întunecos pînă se iveşte soarele. Bărbatul chiar asta vrea – să moară amîndoi. Scîrbit de faptele lor, a condus pînă acolo şi a aruncat cheia. Însă femeia, care a gustat fiecare clipă din scurta ei viaţă de vampiră, nu e pregătită să moară. Ce se întîmplă în următoarele minute constituie un fel de balet absurdist pe tema unei certe conjugale şi o mini-capodoperă de burlesc. Ea se ascunde în portbagaj, el zboară capacul cu o lovitură de picior, ea îl recuperează, se culcuşeşte la loc şi trage capacul peste ea, el iar i-l ia, amîndoi trag de el, bărbatul cîştigă şi îl aruncă în mare, femeia se întinde sub maşină, bărbatul aruncă şi maşina în mare – totul fără muzică, fără cuvinte şi fără risipă de gesturi. În timpul hîrjonelii pentru capac, braţul lui se rupe – osul îi iese prin piele. El şi-l pune la loc şi se întoarce la treabă, hotărît, dar fără răutate, fără dorinţă de răzbunare. Atunci cînd, în sfîrşit, ea se resemnează, îşi pune o pereche de pantofi bărbăteşti (primiţi de la el pe vremea cînd nu era vampiră) şi îşi aşteaptă moartea. El îi mai oferă un ultim borcan de sînge. Această secvenţă – minunată în combinaţia ei de violenţă şi suavitate, de supranatural şi răfuială domestică – face parte din noul film al lui Park Chan-wook, Sete, unul dintre cele nu mai mult de trei sau patru filme cu adevărat bune distribuite la noi de la începutul anului.
Filmul conţine multe alte detalii la acelaşi nivel. La un moment dat, bărbatul (Song Kang-ho) îşi surprinde femeia (Kim Ok-bin) încălecată pe un biet muritor, pregătindu-se să-i facă felul. O ia de gît cu o mînă şi o ridică pînă cînd picioarele ei nu mai ating pămîntul, în timp ce mîinile
