Faisal Shahzad, americanul de origine pakistaneza arestat dupa atentatul esuat din Times Square, a recunoscut implicarea sa in acest atac si va fi acuzat de terorism, au anuntat marti autoritatile americane, citate de AFP.
Dupa o vanatoare de 48 de ore, autoritatile americane au reusit sa-l aresteze pe Faisal Shahzad, in varsta de 30 de ani, pe aeroportul J.F Kennedy, in momentul in care se pregatea sa paraseasca Statele Unite.
El va fi acuzat de acte de terorism international si tentativa de utilizare de arme de distrugere in masa, a declarat ministrul american al Justitiei, Eric Holder, care a adaugat ca Shahzad a "recunoscut implicarea sa" in atentatul esuat.
Presedintele Barack Obama a caracterizat acest atentat drept "o noua reamintire a brutalitatii epocii in care traim". "Nu o sa ne lasam terorizati, nu ne vom retrage in carapace din cauza fricii", a spus el.
Arestarea lui Shahzad a avut loc luni seara, in jurul orei locale 23,45 (3,45 GMT), la 48 de ore de la descoperirea, intr-un Nissan Pathfinder parcat in Times Square, unul dintre cele mai frecventate locuri din lume, a unui dispozitiv exploziv, alaturi de mai multe canistre cu benzina. In ciuda faptului ca din masina iesea fum, dispozitivul nu a explodat, astfel incat nicio persoana nu a fost ranita.
Autoritatile americane au reusit sa descopere mai multe indicii, inclusiv imagini filmate inaintea incidentului, care au condus spre Faisal Shahzad.
Barbatul de 30 de ani revenise in SUA in 3 februarie, dupa ce le spusese angajatilor serviciului de imigratie ca petrecuse cinci luni in Pakistan, alaturi de familia sa.
Autoritatile americane precizeaza ca, dupa ce l-au arestat, barbatul a declarat ca "a participat la un antrenament privind fabricarea bombelor in Waziristan", regiune tribala pakistaneza recunoscuta drept un fief al tero