Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Universitatea, în faţa unui meci capital pentru salvarea de la retrogradare

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Universitatea Craiova dispută astăzi un joc decisiv pentru menţinerea în Liga I, sub comanda lui Eugen Trică şi George Biţă.

Ştiinţa va întâlni Ceahlăul, la Piatra Neamţ, de la ora 15.00, şi are mare nevoie de victorie, după ce a ajuns la patru puncte de retrogradare.

Adrian Mititelu i-a suspendat din funcţie pe Mark Wotte şi pe secundul Gerard van Ruitenburg, a semnat demisia lui Papură şi a trims echipa la Piatra Neamţ însoţită de Eugen Trică şi George Biţă, cei care s-au ocupat de pregătirea partidei cu Ceahlăul. Una extreme de importantă pentru alb-albaştri, un al treilea eşec consecutiv putând arunca Universitatea în colaps.

Oltenii se află la patru puncte de retrogradare şi vor avea parte de meciuri grele, după Ceahlăul urmând duelurile cu CFR Cluj şi Steaua. Fără prietenul Iliev, liderul defensivei (suspendat), Trică va încerca să scoată măcar un punct de sub Pietricica, dar misiunea sa se anunţă foarte dificilă, mai ales după ultimele evenimente de la echipă.

Chiar dacă neoficial, pentru că nu poate îndeplini funcţia de antrenor, Trică îşi va face mâine debutul ca tehnician al Craiovei, el având misiunea să-i mobilizeze pe jucători, mulţi nemulţumiţi şi de faptul că nu şi-au mai primit salariile de câteva luni. Conform unor surse din cadrul clubului, principalul nemulţumit ar fi Iliev, bulgarul venind la Craiova mai mult la rugămintea lui Eugen Trică.

Oltenii, în avantaj

În lotul deplasat la Piatra Neamţ se află şi Ovidiu Dănănae (foto jos), revenit la prima echipă după o accidentare care l-a ţinut opt luni departe de gazon.

Din cele 27 de meciuri dintre cele două echipe, Ceahlăul are doar 7 victorii, iar Craiova 15, cinci jocuri terminându-se la egalitate. La Piatra Neamţ, din 13 partide, gazdele au obţinut cinci victorii, iar oaspeţii şase, două fiind remize. În tur, olteni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 16 minute
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Victorie pentru partidul aflat la putere în Serbia la alegerile locale din Belgrad,, la şase luni după acuzaţiile de fraudă

HotNews acum 23 minute
Partidul la putere în Serbia a câştigat alegerile la Belgrad, a anunţat preşedintele Aleksandar Vucic duminică seara, la şase luni după un prim scrutin umbrit de fraude, manifestaţii, proteste internaţionale şi în faţa unei opoziţii mai divizate ca

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 10 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 8 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 12 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 11 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 9 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°