Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorii au decis ca liderii de sindicat sa fie scosi de sub incidenta ANI

Publicat in HotNews, luni 10 mai 2010 ·

Senatorii au decis, luni, eliminarea prevederii prin care liderii de sindicat intrau sub incidenta Legii ANI. Decizia a fost luata cu opt voturi "pentru'", cinci "impotriva' si o "abtinere". Astfel presedintii, vicepresedintii, secretarii si trezorierii sindicatelor nu intra sub incidenta acestei legi.

Dupa ce saptamana trecuta, senatorii juristi au amanat dezbaterile la proiectul de lege pe motiv ca decizia Curtii Constitutionale privind legea ANI nu a fost publicata in Monitorul Oficial, comisia drepturilor omului si comisia juridica au inceput dezbaterea pe amendamente.

Senatorii din cele doua comisii au decis eliminarea amendamentului care prevede verificarea liderilor de sindicat de catre agentii de integritate. Senatorii au motivat excluderea prevederii pe baza faptului ca organizatiile sindicale sunt organizatii private si nu apartin de stat.

Decizia a fost luata cu opt voturi "pentru'", cinci "impotriva" si o "abtinere". Astfel presedintii, vicepresedintii, secretarii si trezorierii sindicatelor nu intra sub incidenta Legii ANI.

Verificarea liderilor de sindicat a fost introdusa de catre deputatii juristi in comisiile de specialitate.

Un alt amendament introdus de catre senatori prevede verificarea presedintilor de Consilii Judetene de catre ANI.

Predoiu vrea verificarea averii timp de trei ani de la parasirea functiei

De asemenea, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, care a fost prezent la dezbateri, a solicitat ca activitatea de verificare a averii sa poate fi prelungita pe parcursul a trei ani de zile dupa incetarea mandatului unui demnitar.

Amendamentul ministerului Justitiei nu a intrunit numarul necesar de voturi, urmand sa fie cel mai probabil dezbatut in plenul Senatului. "Reflectam la reluarea acestei propuneri in dezbaterile din plenul Senatului. Cred ca mentine

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru joi, 13 iunie 2024. Este o tendință de a vorbi prea mult pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum 22 minute
Berbec Este multă agitație la serviciu. Se pot ivi conflicte in relatiile colegiale, dar mai mult este vorba despre o furtuna intr-un pahar cu apa. Vei primi sarcini noi de lucru, sarcini deosebite și chiar foarte importante pe termen lung. Unii t

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum o ora
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 53 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 49 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 11 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°