Decizia autoritatilor romane de a reduce salariile si pensiile este corecta din punct de vedere economic, afirma, la RFI, reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, care precizeaza insa ca situatia economica a tarii nu este "nici disperata, nici alarmanta".
"Nu este o situatie nici disperata, nici alarmanta, este o situatie care se poate imbunatati in perioada trimestrelor urmatoare cu o vointa politica puternica, pentru implementarea masurilor de corectie a cheltuielilor publice", apreciaza Mihai Tanasescu.
In opinia sa, o crestere a cotei unice si a TVA-ului nu ar fi fost binevenita. "Este foarte limpede ca o crestere a taxelor nu era binevenita. Este clar ca o ajustare a sectorului public in momentul de fata este formula economica cea mai sustenabila pe termen mediu si lung. O crestere a taxelor ar fi inhibat si mai mult mediul de afaceri, mediul privat, care stim ca s-a ajustat foarte mult in 2009 si in primele luni ale lui 2010 si continua sa se ajusteze. Este timpul ca si segmentul public sa aiba aceeasi tendinta de ajustare", explica reprezentantul Romaniei la FMI.
Mihai Tanasescu apreciaza ca decizia de reducere a cheltuielilor din sectorul public este corecta. "Decizia autoritatilor romane este o decizie corecta din punct de vedere economic. Este o decizie care trebuie insa bine comunicata, care trebuie foarte bine exprimata din punct de vedere al consecintelor bune pe care le are pe termen mediu si lung pentru romani si pentru Romania. Este crucial ca implementarea sa fie foarte bine comunicata in perioada saptamanilor care urmeaza", crede fostul ministru de Finante.
Mihai Tanasescu spune ca reformele trebuie accelerate. "Reformele au inceput in 2009. Poate ca viteza de implementare nu a fost cea asteptata, dar este clar ca in momentul de fata aceste reforme trebuie accelerate. Nu mai este timp de asteptat",