Din cîte înţeleg eu, direcţia în care se duce legea asta este spre implicarea mai mare a părinţilor în treburile şcolii prin creşterea ponderii lor în Consiliile de Administraţie. Vi se pare că sîntem pregătiţi noi, ca părinţi, ca societate, pentru aşa ceva?

Ca societate, nu. În mod evident principiul este corect. Să implici comunitatea în viaţa şcolilor. Problema este dacă putem implementa legea la modul acesta foarte brutal. Pentru că în momentul de faţă, aşa cum prevede legea – o treime părinţi, o treime reprezentanţi ai autorităţilor locale, o treime profesori –, cei din urmă devin într-un fel minoritari în şcoală. N-ar fi nici asta o problemă dacă părinţii şi autorităţile locale ar fi pregătite să gestioneze problemele şcolii. Iar eu nu cred că, în momentul de faţă, noi sîntem atît de maturi încît să putem să ne implicăm chiar eficient. Putem fi de bună-credinţă, dar nu ştiu dacă sîntem pregătiţi pentru asemenea implicare. Părinţii şi reprezentanţii autorităţii locale trebuie să aprobe proiectul de buget, chiar să aprobe curricula, să evalueze performanţa profesorilor, să-i sancţioneze pînă la a-i da afară, să organizeze concursul pentru angajarea directorului. Sînt nişte atribuţii foarte serioase. Întrebarea este dacă sîntem noi pregătiţi pentru aceste lucruri. Putem merge desigur la scenarii de genul primarul are o nepoată, o cunoştinţă care termină facultatea şi trebuie să se angajeze profesor. Oare va fi un profesor dat afară pentru ca primarul să-şi poată angaja nepoata? Nu ştiu. Întreb. În condiţiile în care la noi se practică din greu genul acesta de angajare sînt foarte rezervată să las chiar la mîna autorităţii locale problema şcolii.

Nu e un cerc vicios? Spuneaţi că nu sîntem pregătiţi, dar nici nu avem cum să pregătim oamenii pentru că nu li s-a dat niciodată această putere. Care ar fi soluţia alternativă pe care o propuneţi?

Cr