Conform statisticilor Centrului pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS, din 1400 de cazuri de dispariţie înregistrate din 2007 – anul înfiinţării acestui ONG – majoritatea, aşa-ntmitele dispariţii voluntare, au fost cazuri de vagabondaj. Fie că pleacă la cerşit sau prin ţară, fără o destinaţie fixă, cu prietenii, problema cea mai complicată nu este cum „prinzi“ fugarii – lucru destul de uşor, dat fiind că locurile pe care aceşti copii le frecventează sînt cunoscute –, ci cum îi ţii acasă. Odată învăţaţi să trăiască pe drumuri, doar după bunul plac, este foarte greu să-i convingi că le va fi mai bine alături de familie – îmi explică dna Adriana Bîrloi, coordonator al Departamentului operaţional al FOCUS. Neînţelegerile şi lipsa comunicării cu părinţii, certurile dintre aceştia sau, mai grav, divorţul sînt tot atîtea motive ale dispariţiilor voluntare. Printre sesizările primite de FOCUS au fost însă şi cazuri de copii rătăciţi sau chiar răpiţi, dar şi informaţii care indicau posibile cazuri de tineri exploataţi sexual sau victime ale traficului de persoane. Pe 25 mai se va sărbători Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi – prilej cu care, am stat de vorbă cu dna Bîrloi despre activitatea FOCUS, dar şi despre ce ar trebui să facem în cazul în care sesizăm dispariţia cuiva, mai ales a unui copil.

Foarte multe dintre cazurile în care v-aţi implicat au fost rezolvate. De ce depinde exact rezolvarea unui caz?

Bunul mers al unui caz şi finalizarea lui cu succes ţin de toate părţile implicate – de noi, de Poliţie, de familia copilului dispărut etc. În cazul unui copil care a fugit de acasă din pricina problemelor familiale, dar care a fost găsit, asistentul social şi psihologul, de exemplu, au un rol foarte bine definit, şi anume consilierea copilului şi a familiei acestuia. Deşi este foarte greu să convingi o persoană care a trecut