În ziua de Crăciun a anului 1989, doi profesori din Târgu-Jiu, Grigore şi Elena Doina Haidău, găseau cadavrul fiului lor într-un spital din Braşov.
Elevul-caporal Grigore-Cătălin Haidău (19 ani) fusese ciuruit de gloanţe în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în cazarma Şcolii Militare.
Acolo, la spital, de cei doi părinţi disperaţi s-a apropiat un ofiţer. Era locotenentul-major Paraschiv, comandantul de baterie al lui Cătălin. A băgat mâna în buzunarul din dosul pufoaicei şi le-a înmânat un plic. Era ultima scrisoare a caporalului Grigore-Cătălin Haidău către părinţii săi. O scrisese în seara dinaintea morţii, dar nu apucase s-o expedieze.
„Dragi părinţi, dragă Daria, dragi bunici, dragii mei,
Vă rog foarte mult să nu intraţi în panică. Ştiu că în Tg.-Jiu e PACE. Uite că de-abia acum îmi dau seama ce înseamnă cuvântul acesta. Mă bucur enorm de mult că totul e bine. Mă interesează ce face Toni. E bine, a fost acolo?
Aici, în Braşov, ARMATA E CU POPORUL, DAR ÎMPOTRIVA SECURITĂŢII. Nişte asasini mercenari cretini, efectiv nu mai am cuvinte să calific aceste animale care trag fără milă în noi, în popor, şi care văzându-se la strânsoare, pentru că armata e net superioară ca număr, au apelat la grupuri de cercetare-diversiune din Iran sau Israel.
Personal, m-am indignat tare mult când s-a cerut sprijinul URSS. În primul rând, pentru că eu nu accept ca România să fie câmpul de război al altor ţări; în al doilea rând, consider că armata poate rezolva totul atâta timp cât e bine condusă. Vă rog mult, mamă şi tată, ceea ce vă spun nu citiţi şi la bunici, mai ales lui mamaia, căci ştiu prea bine că nu stă strălucit cu sănătatea.
E bine, nu e bine să o spun, dar îmi aleg prima variantă pentru că vreau să se ştie ce este aici, în Braşov. Aici e pur şi simplu RĂZBOI. Nu am dormit de trei nopţi; cum las un minut capul jos, c
