Am scris rândurile de mai jos în mai 2008, pe când Cătălin Moroşanu era doar un luptător de K1 promovat stupid şi agresiv:
„Produs al star-systemului din Pache Protopopescu, acest specialist în dat şi luat pumni în figură se bucură de o notorietate pe care un individ decent, serios şi deştept, să zicem academicianul Solomon Marcus, nu o va avea în zeci de generaţii PRO. Nu m-aş mira să-l regăsesc pe Moroşanu pe listele vreunui partid politic. Într-o ţară în care toată lumea spune ceva, deşi n-are nimic de spus, «Moartea din Carpaţi» e cât se poate de naturală în peisaj. Într-o ţară în care - statisticile sunt nemiloase - şamponul şi săpunul rămân noţiuni străine pentru procente însemnate din populaţie, nu e absurd şi perfect inutil să ceri un minimum de igienă în spaţiul public?".
Doi ani mai târziu, îl regăsim pe Moroşanu gata de Zimmerman, îl regăsim cu un capital ridicat de popularitate, câştigat onest, valsând generos, îl regăsim prezentându-şi planurile pentru ziua când se va retrage din sport: „Vreau să intru în politică, să reprezint România".
Nu-i va fi greu. A probat acele calităţi elementare cu priză la românii care merg la vot (simplitate, determinare, „inimă"). Nu e o glumă, e o tragedie: ce să facă „Moartea" în Parlament? Să îi atingă un pic pe „aleşi"? Când va veni vremea (şi va veni!), ringul va pierde un luptător bun, politica va câştiga încă o vedetă inutilă, iar România, unde competenţa e o noţiune tot mai vagă, va rămâne definitiv la podea.
