–sau ce se poate învăţa dintr-o conferinţă–
Cînd am primit invitaţia să particip la „The Arctic Circle Seminar in Early Modern Philosophy“ am crezut iniţial că e doar o glumă. Am acceptat fără să mă uit mai întîi pe hartă, să văd unde aveam de mers. Abia după ce am ajuns la Helsinki, am vizitat universitatea şi am ţinut primul seminar despre metoda experimentală a lui Francis Bacon, am înţeles că aventura încă n-a început cu adevărat şi că seminarul de la Cercul Polar chiar asta avea să fie. Seminarul a început de fapt pe aeroport, unde s-au adunat cei 20 de participanţi veniţi din Florida sau Pittsburg, de la Ghent sau St. Andrews, San Diego sau Amsterdam. Ne-am urcat împreună mai întîi într-un mic avion care a pornit-o spre nord, aterizînd două ore mai tîrziu pe cel mai mic aeroport pe care l-am văzut vreodată. Apoi într-un autocar, tot mai spre Nord, prin tundra îngheţată, printre brazi pitici şi mesteceni, reni, lacuri şi zăpadă cît vezi cu ochii. Patru ore pe o şosea pustie; nici o maşină pe kilometri întregi. Doar cabane de lemn (vopsite în roşu). Pe la apus (ora 22,30, sîntem la mijloc de aprilie!) am ajuns în fine la locul de desfăşurare a acţiunii: 2000 de kilometri nord de Helsinki, la staţia biologică Kilipisjarvi. Un centru de cercetare al Universităţii din Helsinki, situat la 70º latitudine nordică, în Laponia.
Prima impresie: o cabană de lemn îngropată în zăpadă. A doua: lumină electrică, podele încălzite, camere elegante, sală de seminar cu podele lustruite în care te poţi vedea ca-n oglindă. Conexiune wireless şi o curăţenie de farmacie. Reguli stricte: bocancii se lasă la uşă în rastelul special construit; înăuntru se vorbeşte pe ton scăzut. Nici un fel de muzică; un singur televizor „ascuns“ în bucătărie. Aici se lucrează.
Şi chiar lucram; începînd chiar de a doua zi dimineaţă. Programul începe la 9. Micul dejun e de la 8 la
