Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieştenii spun că testul B a dovedit că Burlacu e nevinovat, dar acesta nu a avut loc

Publicat in Adevarul, joi 20 mai 2010 ·

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Dan Nechita, a declarat, joi, că baschetbalistul echipei CSU Ploieşti, Cătălin Burlacu, investigat pentru dopaj, a considerat că nu este necesar să facă şi proba B, conform Mediafax

Acest lucru vine în contradicţie cu declaraţiile ploieştenilor, care spun că baschetbalistul a făcut un nou test, care a ieşit negativ. „Sportivul Burlacu a fost suspendat în baza articolului 31 care face referire la suspendarea provizorie. În acest articol există un alineat 3, care ca principiu stabileşte că suspendarea provizorie a unui sportiv nu poate fi făcută decât în situaţii care reclamă o anumită urgenţă, dar şi cu respectarea dreptului de audiere a sportivului care ţine de prezumpţia de nevinovăţie şi de dreptul de apărare. S-a considerat că pentru detensionarea şi eliminarea oricărei suspiciuni o decizie de suspendare provizorie în acest caz nu ar afecta şi nu ar pune sub niciun suspans moral natura sportivă a acestui eveniment. Sportivul a considerat că nu este necesar să facă proba B", a spus Nechita la finalul audierilor de a sediul ANAD, pentru Mediafax.

Vicepreşedintele nu a dorit să divulge substanţa depistată în proba lui Cătălin Burlacu invocând dreptul la confidenţialitate al jucătorului. El a adăugat că ANAD va stabili gradul de vinovăţie după ce baschetbalistul va aduce şi „alte elemente în apărarea sa“.

Vezi aici de unde a pornit întregul scandal

„Din moment ce s-a aflat în faţa comisiei de audiere, este evident că este vorba despre o substanţă aparent interzisă. Nu este vorba despre o substanţă nouă pe lista substanţelor interzise, însă se poate vorbi şi de o eroare în acest caz. Comisia de audiere va stabili toate aceste grade de nevinovăţie. Există indicii de dopaj, dar există şi indicii de nevinovăţie. Este un caz complex şi de aceea nu putem da în acest moment detalii. Urmea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Forțele Navale Române au neutralizat două mine marine istorice, în Marea Neagră!

Ziua Constanta acum 2 ore
Structurile participante la Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24”, organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activități specifice pentru descoperirea și neutralizarea a două mine marine

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 28 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 45 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°