Familia Cîrstian trece prin momente grele, după ce copilul lor de numai un an a fost diagnosticat cu cancer la ochi. Medicii din România nu i-au dat nicio şansă micuţului însă părinţii au primit asigurări, de la o clinică specializată din Germania, că ochiul copilului poate fi salvat.
Soţii Daniel şi Roxana Cîrstian trăiesc de câteva luni cu o mare durere în suflet. Luca, copilul lor în vârstă de numai un an, a fost diagnosticat cu retinoblastom la unul dintre ochi, o formă rară de cancer. Totul a început acum două luni, atunci când au observat ceva în neregulă cu ochiul copilului şi au mers la Spitalul Judeţean din Târgovişte, de unde au fost trimişi de urgenţă la Bucureşti. Acolo au aflat nenorocirea şi asta chiar în Săptămâna Mare a Paştelui. “Nu credeam vreodată că o să i se poată întâmpla aşa ceva lui Luca. Soţul a observat că i se mişcă ochiul spre exterior. Seara, când îl schimbam la lumina artificială a becului se vedea în ochi o altă culoare faţă de cea obişnuită. Nu ne gândeam în vreun moment că ar putea fi cancer. Diagnosticul ne-a şocat, ne-a umplut de durere. Nu dorim nimănui să treacă prin ce trecem noi”, mărturiseşte Roxana, mama lui Luca.
Nopţi întregi petrecute lângă copil, la spital
Mama lui Luca spune că Dumnezeu a vrut să o încerce şi că ea trebuie să treacă cu bine peste aceste momente. Roxana Cîrstea a dat piept şi cu indiferenţa din spitalele din România. „Am stat nopţi întregi lângă Luca la spital. Mă asiguram ca totul să fie bine. Verificam perfuziile, aerul, tot. Nimeni din personalul spitalului nu venea să vadă ce mai face copilul. Dacă nu eram eu nu ştiu ce ar fi fost de copilul meu. Eram la pământ, dar trebuia să rezist”, mărturiseşte îndurerată mama copilului.
Luca îşi poate găsi salvara într-o clinică din Germania
Pentru cei doi soţi au urmat zile negre şi chinuitoare. Doctorii le-au spu