Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dieta, de ajutor în lupta cu celulita

Publicat in Adevarul, joi 20 mai 2010 ·

Alimentaţia bazată pe fructe, pe legume şi pe cereale şi practicarea unei forme de mişcare menţin fermitatea pielii. Celulita apare mai des la femei decât la bărbaţi din cauza numărului mare de celule adipoase. Adipocitele pot ajunge la un volum de 60 de ori mai mare decât cel normal.

Celulita este o inflamaţie a ţesutului adipos subcutanat care se află între muşchi şi piele.

„Ţesutul subcutanat nu arde grăsimile în exces şi nici nu elimină apa. Astfel, se declanşează un proces inflamator, iar numărul adipocitelor creşte şi totodată acestea se şi deformează, iar pielea îşi pierde elasticitatea", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, în al doilea volum al cărţii „Şi noi ce mai mâncăm... ca să slăbim?".

Potrivit specialiştilor, celulita nu afectează doar persoanele supraponderale, ci şi pe cele care nu au probleme cu greutatea. Pentru a verifica dacă există celulită, se poate face un test simplu acasă, care presupune pişcarea ţesutului de pe coapse, de exemplu, cu două degete. Dacă se formează o serie de adâncituri înseamnă că s-a instalat celulita.

În general, vinovat de apariţia ei este factorul genetic, deoarece ADN-ul influenţează numărul de celule adipoase de pe fese, coapse şi de pe abdomen, adică din zonele în care celulita apare cel mai frecvent. Însă, în cele mai multe cazuri, factorii declanşatori sunt sedentarismul, fumatul, dieta bogată în grăsimi „rele", stresul, tulburările hormonale şi diferite boli, precum diabetul.

Alimente în funcţie de constituţie

Alimentaţia joacă un rol important în apariţia celulitei şi, de aceea, se recomandă o dietă hipocalorică, dar echilibrată din punct de vedere nutriţional. De asemenea, un aspect deosebit de important de care este bine să se ţină cont în alcătuirea dietei anticelulitice este şi constituţia corpului.

F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 33 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Tranzacţiile în dolari şi euro, oprite la cea mai mare bursă din Rusia, din cauza unor noi sancţiuni ale SUA

News.ro acum 55 minute
Noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei opresc tranzacţionarea în dolari şi euro pe principala sa piaţă financiară, au declarat miercuri grupul Moscow Exchange, bursa şi banca centrală, transmite CNBC. ”Din cauza introducerii măsurilor restrictive

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rezultatele parţiale ale votului pentru primar: PSD-37,63%, PNL-32,27%, AUR-6,38%, ADU-4,66%

Mediafax acum 15 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat, miercuri seara, rezultatele parţiale în privinţa votului pentru autorităţile locale. Astfel, în privinţa alegerii pentru primar, PSD a obţinut 37,63%, PNL - 32,27%, AUR - 6,38%, iar ADU doar 4,66%.

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°