Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Tănase i-a dat toţi banii din poşetă frumosului tânăr actor Ştefan Bănică, cel ridicat în ceruri

Publicat in Jurnalul, vineri 21 mai 2010 ·

Atât de îndrăgostit era de scenă şi de complicata artă a umorului încă din tinereţe, încât Nae Lăzărescu n-a făcut o pasiune nebună pentru finanţe-contabilitate, unde era student. Avea Nae Lăzărescu succes alături de Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Gheorghe Zamfir în brigăzile studenţeşti de la Casa Studenţilor.

Aşa că, ocupat cu spectacolele, dădea cam rar pe la cursurile de la ASE şi era chemat pentru biss-uri pe scenă, dar era înregistrat cu biss-uri şi la anii de studenţie, fiindcă nu mai încăpeau absenţele la rubrica sa de multe ce erau. Şi firesc, pe urmă marele noroc al lui Nae Lăzărescu a fost că a ajuns pe scena Revistei, unde a întâlnit coloşii scenei româneşti.

"Nu sunt poveşti cele legate de dărnicia Mariei Tănase. Într-o seară a intrat într-un restaurant şi la o masă l-a văzut pe Ştefan Bănică, regretatul uriaş actor, stând la masă cu Dana Comnea, aspectuoasa artistă cu care juca în filme. S-a apropiat de cei doi şi le-a spus Maria: «Frumoşi sunteţi! Cine sunteţi? Aha, actori tineri!». Şi Maria şi-a desfăcut încuietoarea de la geantă şi le-a dat un pumn de bani.

Peste o oră, cineva a văzut-o discutând aprins cu directorul executiv de la Capşa, care îi reproşa: «Iar n-ai bani, Mărie, şi iar îmi ceri să te împrumut?». Îşi golise poşeta de banii dăruiţi frumoşilor tineri actori pe care nici nu-i cunoscuse până atunci."

Povesteşte Nae Lăzărescu de actorii vechi de revistă de la Savoy. Unul era Dan Demetrescu, cel căruia îi derapa vocea, încât deodată cânta fără voia lui ca o soprană şi lumea râdea de se prăpădea.

A făcut puşcărie politică, fiindcă se întâlnea în Cişmigiu cu Păstorel Teodoreanu şi cu alţi intelectuali de marcă. Făceau şi guverne noi în locul celor comuniste. Păstorel ar fi devenit ministrul Agriculturii, Marieta Sadova, ministru la Externe, Dan Demetrescu actorul de revistă, ministrul Culturi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 20 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Cătălin Drulă a declarat că va convoca alegeri pentru conducerea USR!

Ziua Constanta acum 47 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat în urmă cu puțin timp că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. În cărți pentru șefia partidului sunt Dominic Fritz, primarul Timșoarei și Elena Lasconi, primar la Câmpulung și Daniel-Lucian Vizi

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 24 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum o ora
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Alegerile europene: Moneda euro s-a depreciat după anunțarea rezultatelor

HotNews acum 24 minute
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg, prelu

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°