Timişoreanul este singurul expert din zona noastră în consilierea persoanelor care solicită azil politic. Mircea Dragu este instructor şi practicant de arte marţiale.
Mircea Dragu îşi împarte viaţa între artele marţiale, fiind coordonator al secţiei de karate de la Universitatea Timişoara, şi psihologie. Este singurul specialist din acestă parte a ţării care stă de vorbă cu persoanele care cer azil politic.
De arte marţiale s-a apucat încă de pe vremea comunismului, când acest sport se practica în regim de ilegalitate. „M-am antrenat pe ascuns până după Revoluţie”, spune Mircea Dragu. În copilărie a fost pasionat de istorie, poezie (a scris şi publicat la 13 ani în revista Orizont) şi teatru. În anii liceului petrecuţi la Colegiul Bănăţean, Dragu a fost şi într-o trupă de teatru.
„În adolescenţă am avut şi o latură rebelă: apartenenţa spre cultura rock. Era un fel de protest în perioada comunistă. Acum mă răsfăţ cu concerte ale favoriţilor mei de atunci. Am fost la Londra, la U2, la Roma, la concert Genesis, la Mantova, cu BB King”, povesteşte psihologul.
Amintiri cu Elena Ceauşescu
Pentru că avea experienţă artistică, Mircea Dragu a fost ales printre copiii care îi întâmpinau la aeroport pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, la ulima lor vizită la Timişoara.
„După ce mi-au făcut analizele medicale şi au verificat dosarul, trebuia să mă pună la punct şi cu freza, pentru că nu arătam destul de cuminte. A fost o experienţă interesantă, pentru că Elena Ceauşescu m-a şi pupat”, îşi aminteşte Mircea Dragu.
Timişoreanul are amintiri şi de la Revoluţie. „Am oprit un grup de oameni beţi care doreau să atace familia unuia care lucra în Securitate. Pe 17 decembrie, după primele împuşcături, am dus la spital, în brşţe, un băiat care era împuşcat îm ambele picioare”, a mai spus Dragu.
A ales calea de mijloc
După liceu, Dragu a