Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţie de criză: responsabilitatea socială

Publicat in Jurnalul, joi 27 mai 2010 ·

Experţii în responsabilitate socială corporatistă (CSR) s-au reunit la Bucureşti săptămâna aceasta şi au încercat să găsească răspunsuri la marile întrebări ale crizei economice: cum poţi motiva echipa, în condiţiile în care nu le mai poţi acorda bonusuri în bani sau chiar trebuie să scazi salariile şi să renunţi la o parte din angajaţi?

"Pe timp de criză, se ştie că dacă nu îndrepţi atenţia spre angajaţi, pierzi. Trebuie să faci ceva, fie că nu le tai din salarii, fie că le îmbunătăţeşti sau le creezi ceva special, ceea ce arată cel puţin grija pe care o ai faţă de ei şi faptul că sunteţi de aceeaşi parte a baricadei", explică Luminiţa Oprea, fondator şi strateg al Saga Business & Community, iniţiatoarea seriei de conferinţe internaţionale de CSR, autorul primei cărţi de CSR din România şi lector CSR la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare din cadrul Universităţii Bucureşti. Ea mai explică de ce, ca angajat, este foarte important cum ţi se spune dacă trebuie să ţi se reducă salariul sau să ţi se ia din bonusuri, în această perioadă. "Dacă ţi se trimite pur şi simplu o înştiinţare prin e-mail sau dacă ţi se dă un flyer, nu simţi comunicarea şi atunci scade şi motivarea ta, ca angajat. Dacă ar avea loc genul de comunicare mai personalizată, angajaţii ar fi mai motivaţi, iar compania ar avea de câştigat. Cuvintele pe care le folosim sunt conductori de energie şi în momentul în care se stabileşte comunicarea reală, liderul a câştigat echipa de partea lui. Dacă este doar un exerciţiu de buze, se simte. În momentul în care eu, ca angajat, sunt doar un nume, atunci demotivarea mea creşte", explică Luminiţa Oprea.

Liderilor le rămân, în criza financiară, foarte puţine metode de a-şi păstra echipa şi mai ales motivarea angajaţilor, pentru a garanta eficienţa muncii lor. "Criza înseamnă schimbare. Eu nu pot să-mi conduc oamenii în stilul vechi. Paradi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștigat și va fi noul primar din Buzău

Gandul acum 35 minute
În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, la alegerile locale din 9 iunie, s-au înscris şapte persoane. Gândul îți prezintă lista candidaților la alegerile locale 2024 pentru Primăria Buzău. ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștiga

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum 2 ore
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Vremea în ziua alegerilor: Cod portocaliu de caniculă în 12 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu judeţele Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Gorj, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Bucureşti. Avertizarea este în vigoare duminică, de la ora 10.00, până marţi, la ora 10.00. Conform

ALEGERI 2024 - George Simion, cu tricou în culoarea partidului, la secţia de votare: Tot ce ne dorim este un vot corect, un proces electoral democratic. Am votat pentru viitor, am votat schimbarea

News.ro acum 42 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a votat la alegerile europarlamentare în Capitală şi va merge în Vrancea pentru a vota la locale. El a venit la secţia de votare împreună cu soţia şi a purtat un tricou în culoarea formaţiunii pe care o conduce. El a

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 9 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 10 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 9 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 10 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Vremea

București
acum

23°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°